O tânără absolut inconștientă a produs un accident rutier și a rănit un pensionar. Femeia a trecut pe roșu, într-un accident petrecut la Timișoara la ora 21.
Vinovata are 22 de ani și venea pe Take Ionescu dinspre Punctele Cardinale spre Badea Cârțan. La intersecția cu strada Nicu Filipescu a trecut pe roșu și a lovit o mașină condusă de un bărbat de 84 de ani, care venea dinspre strada laterală și avea verde. Omul a fost dus la spital, rănit, iar traficul s-a blocat din cauza inconștientei.
Poliția a deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă.



