Marian Iancu, fostul patron din era BKP a Politehnicii Timișoara, nu se va alătura prea repede echipei unde vor veni și autoritățile. Președintele CJT, Alfred Simonis, care deja se comporta a un șef de club și l-a prezentat pe Dan Alexa pe propria sa pagină politică, spune că omul de afaceri nu va veni prea curând la echipă.
Poli încă nu a trecut de pe societatea pe acțiuni pe noua asociație. Noua entitate are deja certificat de identitate sportivă, dar mișcarea trebuie înregistrată la FRF. Pentru că legea propusă de Simonis e blocată în Parlament, autoritățile vor putea da bani doar prin concurs de proiecte, fără a avea voie să se achite salarii din bani publici. Sume care vor veni de la UPT sau de sponsori, de aceea, mulți se întreabă dacă va reveni Marian Iancu.”Domnul Marian Iancu este un suporter al echipei Poli Timișoarei. Eu, ca suporter al acestei echipe, am apreciat implicarea domnului Iancu și performanțele pe care Poli Timișoara l-e avut în perioada domniei sale. Prin urmare, nu vreau să intru într-o polemică cu nimeni. Sunt un suporter care apreciază cele mai bune performanțe pe care le-a avut echipa în ultimii 20-30 de ani, adică epoca Iancu, banii investiți de domnia sa în această echipă și stadionul plin la fiecare meci. Chiar și investițiile în infrastructură, pentru că în acel moment se investea foarte mult și în infrastructură”, a spus Simonis, întrebat pe subiect.
Poli va păstra societatea pe acțiuni în conservare, pentru viitor. Autoritățile nu pot finana o societate pe acțiuni deoarece altfel, ar fi pasibile de dosare penale, exact ca pe timpul lui Iancu. Tocmai aici e pieidica. ””În acest moment, domnul Iancu nu și-a manifestat dorința să devină sponsor al echipei, dorește să devină acționar. În acest punct, nu suntem în faza în care ne dorim acționari privați în acest club. Dacă ar fi așa, n-am mai putea finanța de la bugetul local această echipă. Aceasta e situația. Suntem în situația în care clubul e administrat de cele trei instituții, Universitatea, Consiliul Județean, Primăria și o societate privată a CJT, astfel încât să putem promova în prima ligă. Dar un partener privat înseamnă dificultăți în a sprijini din bani publici fotbalul. Odată ce investești într-un club în care e o persoană privată acționar, se complică lucrurile. Am o părere bună despre domnul Iancu, dar nu sunt în faza în care să sharuim acțiuni”, a punctat Simonis.
Pentru trecerea de pe SA pe asociație, toți acționarii trebuie să fie de acord. Dacă nu, mutarea nu se va putea face.
foto: gsp.ro



