Polițiștii de frontieră de la Cenad, săltați într-un dosar de luare de mită!

Cinci polițiști de frontieră angajați la Vama Cenad au fost aduși azi dimineață la audieri la parchet, în urma unor acuzații dintr-un dosar de corupție. Direcția Generală Anticorupție îi cercetează pe ei și încă un coleg, momentan detașat, pentru luare de mită de la transportatorii de persoane.

Acuzațiile din dosar vizează perioada septembrie 2023- februarie 2024. Șase agenți de poliție, dintre care cel care nu este audiat astăzi este detașat la o agenție europeană, sunt acuzați că favorizau anumite firme ce transportau persoane. Pentru șpăgi ce se situau între 20 și 700 de euro, polițiștii de frontieră ”închideau” ochii și permiteau ca firmele ce plăteau „tainul” să treacă vama, deși nu aveau documentele necesare d eieșire sua intrare în țară și, de asemenea, să aducă și mărfuri în românia, fără a respect prevederile legale.

Acuzațiile sunt de luare de mită, dare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență. Al șaselea polițist a fost audiat deja și, pentru că lucrează într-o agenție europeană, nu a fost adus deodată cu coelgii săi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

foto: tirmagazin.ro