Vaporașele nu vor circula în următoarele dimineți, din cauza Festivalului Inimilor

Dacă luați vaporașul spre serviciu, trebuie să găsiți altă soluție zilele viitoare. Timp de câteva zile, la primele ore, cursele pe Bega nu se vor face, din cauza manifestărilor de la Festivalul Inimii.

Măsura se aplică doar dimineața. ”Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, în perioada 2–6 iulie 2025, activitatea de transport public local pe Canalul Bega va fi suspendată, ca urmare a desfășurării celei de-a XXXIV-a ediții a Festivalului Inimilor. În intervalul menționat, nu se va putea desfășura transport public naval între orele 06 30 și 08 40 , pe sectorul navigabil cuprins între stația Mihai Viteazul și stația Ardealul”, anunță STPT.

Apoi, transportul se va relua. ”Reluarea activității de transport public naval va avea loc după cum urmează: • Nava N1 – ora 08 44 (sens aval); • Nava N2 – ora 08 42 (sens amonte)”, mai precizează reprezentanții STPT. Sâmbătă și duminică, adică în 5-6 iulie, STPT spune cp vaporașele vor circula după programul normal.