Abonații Colterm din Zona Steaua din Timișoara nu vor avea apă caldă miercuri, 27 august, toată ziua. Colterm face lucrări, dar nu specifică precis motivul.
Compania municipală vorbește despre ”lucrări necesare la rețeaua primară de termoficare”. Pentru aceste operațiuni, se va opri furnizarea apei calde al Punctele Rermice 98 și SDM. Între orele 8-21 vor fi afectate 51 de branșamente, consumatori arondați străzilor: Eternității, Calea Șagului, Steaua, Arh. Victor Vlad, Bujorilor, Martir Herman Sporer, Izlaz, Aleea Nicolae Boboc, Arh. Duiliu Marcu, Florilor.
La reluarea alimentării, apa poate fi tulbure. Așteptați limpezirea pentru utilizarea în scopuri casnice.



