Zece unități de învățământ din Timiș se desființează ca urmare a măsurilor Guvernului Bolojan. Între ele, și o școală din Timișoara

Controversata reorganizare a învățământului românesc gândită de Ilie Bolojan și Daniel David ajunge și în județul Timiș. Zece unități de învățământ vor fi desființate și arondate altor structuri, iar altele se comasează. Între ele, și Școala Gimnazială nr. 12 din Timișoara, care dispare ca structură administrativă, dar activitatea va continua la clădirea din Piața Iosefin, arondată la Școala Gimnazială nr. 6. 

Conform unui document trimis mass-mediei de către inspectatoarea școlară generală Aura Danielescu și care poartă parafa sindicatului SOLE din care și cumnata lui Sorin Grindeanu face parte, zece unități vor fi desființate și arodnate la alte șapte structuri. Școala Primară Opatița trece la Liceul Tehnologic ”Sfântul Nicolae” din Deta. Școala Primară Iosifălău trece la Școala gimnazială Topolovățu Mare. Școala Primară Pustiniș trece la Școala Gimnazială Uivar.

În ceea ce privește Școala gimnazială Racovița, ea va prelua patru unități ce se desființează: Grădinița cu Program Normal Sârbova, clasele gimnazale ale Școlii Gimnaziale din Hitiaș, Școala Gimnazială Ficătari și Școala primară Drăgoiești. Grădinișa cu Program Normal Lugojel ca trece la Școala gimnazială Găvojdia, Grădinița cu Program Normal Partoș trece la Școala Gimnazială ”Anghel Saligny” Banloc, iar Școala Primară Butin trece la Liceil Teoretic Gătaia.

Pe lângă aceste desființări de posturi de conducere, se mai fac șapte comasări. Școala Gimnazială ”Filaret Barbu Lugoj a devenit structură a Liceului Teoretic ”Iulia Hașdeu” Lugoj. Școala Gimnazială izvin a devenit structură a Liceului Teoretic Recaș. Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 Timișoara a deventi structură a Școlii Gimnaziale nr. 15. Doar elevii Școlii Gimnaziale nr 12 din Iosefin, care se desfintează, se comasează cu Școala Gimnazială nr, 6 din Dâmbovița, la Timișoara.

Grădinița cu Program Prelungit CFR Timișoara se mută de la Școala Gimnazială nr. 12 de care ajunsese să aparțină la Grădinița cu Program Prelungit nr. 14. Grădinița cu program Prelungit nr. 26 din timișoara preia prin transfer grupele de grădiniță și creșa de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 27, care este structură a Școlii Gimnaziale nr. 24. Școala Gimnazialp nr. 1 din timișoara preia de la Liceul Teoretic ”William Shakespeare” cinci clase primare, patru gimnaziale și două grupe de grădiniță.

Noua rețea școlară va avea 226 de unități de învățământ cu prsonalitate juridică, cu patru mai puțin ca în anul școlar 2024-2025, încheiat ieri. 193 sunt unități de stat, iar 33, private.