De sâmbătă, cei care visează să intre la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara pot face pregătire gratuită pentru admitere. Campania „Start Arte și Design UVT” te va ajuta, indiferent la ce specializare râvnești.
În perioada mai -iulie 2026 se fac ateliere practice și teoretice susținute de cadre didactice pentru toate specializările facultății. În plus, se vor ține webinarii online dedicate structurării portofoliului și de caravane educaționale,. elevii vor putea vizita și atelierele din Campusul Oituz, cu o programare prealabilă. „Prin aceste cursuri gratuite, dorim să oferim șanse egale tuturor tinerilor talentați, indiferent de mediul din care provin, și să ne asigurăm că startul lor în cariera creativă este unul solid și profesionist”, transmite decanul Facultății de Arte și Design, Diana Andreescu.
E necesară doar o pre-înscriere, fără costuri. O puteți face aici, unde puteți obține și informații suplimentare.



