Violatori de minore, săltați din două sate din Timiș! Acuzațiile sunt șocante

Polițiștii au descins ieri în Satchinez și Hodoni la mai mulți tineri acuzați că întrețineau relații sexuale cu minore sărace, tot din zonă. Ei sunt acuzați de mai multe forme de agresiune sexuală.

Oamenii legii au deschis ieri în acest dosar coordonat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara. Bărbații vizați sunt șapte în total, dar ieri doar șase au fost găsiți acasă. Ei nu comiteau violuri în grup, dar, aparent, se cunoșteau, și găsiseră aceleași metode de a avea ”iubite” mult mai tinere. Din informațiile de până acum, în perioada 2025-2026 cei șapte ar fi întreținut relații sexuale cu patru minore de 14 ani din Satchinez. Nu cu forță fizică, dar oricum se consideră viol, conform legii. Acuzații au vârste între 21 și 37 de ani.

Acuzațiile sunt de viol asupra unui minor, agresiune sexuală asupra unui minor, tentativă de viol asupra unui minor și racolarea de minori în scopuri sexuale. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au ridicate după perchezițiile de ieri și mai multe bunuri relevante pentru anchetă. Ei au fost reținuți pentru 24 de ore și azi vor fi duși în fața instanție cu propunere de arestare preventivă.

Poliția a deschis și cu luptătorii SAS, agenții Serviciului Criminalistic și cei ai Secției Rurale Sânandrei. Autoritățile au anunțat și DGASPC Timiș în acest caz, pentru a încerca să ofere sprijin fetelor.