Ministrul Educației Daniel David a declarat astăzi la Timișoara că opiniează că rectorii nu au ce căuta în politică și, cu atât mai puțin, la conducerea partidelor! Situaței în care (încă) se regăsește rectorul UVT Marilen Pirtea, președinte PNL Timiș, și, parțial, și Octavian Crețu de al uMFT, care a fost și el în biroul de conducere al liberalilor din județ (deși ulterior s-a ”dat la fund”).
David a venit la Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual. el a vorbit despre faptul că nu mai vrea numiri de directori de școli, ci concursuri. ”Cred că politicul nu are ce să caute! Am vorbit foarte deschis despre rolul politicului în educație și am spus că trebuie să problematizăm, să vedem dacă inspectorul general nu ar trebui să fie echivalentul prefectului pentru Guvern, adică echivalentul ministrului Educației în județ. Și să ne asumăm explicit acest lucru. Nu spun că așa trebuie făcut, spun că este o posibilitate. Dar cam acolo ar trebui să se oprească influența politicului. De aceea, aș vrea să facem concursuri și numiri . Noi am vrea să prelungim mandatele, să facem numiri temporare. Aș vrea să facem concursuri, ca directorii să fie stabili 4 ani”, a declarat David, despre influența politicului în desemnarea directorilor de școli.
În aceeași notă, clujeanul a spus că nu e de acord cu rectorii care sunt și mari lideri politici, dar a precizat că este strict părerea sa personală. În Timișoara avem două exemple, iar Florin Drăgan de al UPT e doar simpatizant USR (”pe față”). ”Și asta este o discuție pe care n-am avut-o explicit, n-am avut-o transparent. Sunt modele și modele. Modelul nostru interbelic era că rectorii sunt parte din Parlamentul țării. Sigur că s-au schimbat practicile politice, s-au schimbat rolul rectorilor. Tendința mea este și de aceea am rămas un tehnocrat și nu am intrat într-un aprtid, cred că – și asta este prăere mea – că rectorul nu ar trebui să fie implicat în partide politice și cu atât mai puțin, în conducerea partidelor politice. Dar este părerea mea. Înțeleg că există și modele alternative, la fel de puternice, care au argumente în spate. Dar pentru că nu am purtat această discuție, mereu există suspiciuni”, a punctat ministrul, care a fost propus de PNL, dar nu e membru de partid.
David a mai spus că prin economiile făcute din tăierile de burse și din mărirea normelor profesorilor titulari, s-au obținut bani să nu se intre în incapacitate de plată la final de an. ”Măsurile fiscale au un impact în așa fel încât avem salarii și burse până la sfârșitul anului. Aceste măsuri au avut efecte care ne-au salvat salariile și bursele. Toți vrem să reducme măsurile fiscal-bugetrae, dar o să putme face lucrul acesta în timp. Asta am discutat cu sindicatele. Eu cred că nimeni nu este foarte mulțumit cu măsuriel luate. nici eu ca ministru nu sunt mulțumit cu aceste măsuri. Le-am spus directorilor că țara este încă într-o situație periculoasă. Vedem ce vom face anul viitor”, a mai adăugat ministurl.



