Vestea proastă de la miezul nopții. Fără „înveștire”

Guvernul Veștea a picat. A fost vestea proastă venită aproape de miezul nopții. Miniștrii propuși au fost audiați pe bandă rulantă. Cei mai mulți au primit avize favorabile, dar Guvernul n-a mai ajuns la „înveștire” pentru că a picat la vot în Parlament după un nou spectacol cu promisiuni, negocieri, calcule pe hârtie și un final în care mireasa nu a mai ajuns la altar.

 

 

Guvernul Veștea a picat la vot, după ce a strâns doar 189 de voturi „pentru”, mult sub pragul necesar de 233. În schimb, a obținut ceva mult mai valoros: un loc în galeria marilor experimente politice românești.

 

Adrian Veștea a intrat în Parlament cu emoția unui elev care speră că profesorul nu-l ascultă. A ieșit însă cu lecția învățată: în politică, dacă îți faci majoritatea din presupuneri, riști să rămâi doar cu numărătoarea. Și cu mapa de premier desemnat.

 

În toată această poveste, un om pare că a câștigat fără să primească vreun minister: George Simion. Liderul AUR a asistat la prăbușirea guvernului precum un spectator care a venit la meci cu semințe și a plecat cu trofeul moral. Iar definiția victoriei i-a fost oferită chiar de liderul UDMR.

 

„Felicitări, George Simion, ai dat șah și mat!”, a spus Kelemen Hunor în plen, într-una dintre cele mai memorabile replici ale serii. Pentru mulți, aceasta a fost fotografia perfectă a momentului: ceilalți mutau piese pe tablă, iar Simion a răsturnat tabla și a plecat acasă cu aplauzele unei părți a publicului.

 

La Palatul Parlamentului s-a creat pentru câteva ore impresia că există voturile necesare. Se vorbea despre negocieri, despre susținere, despre formule magice și majorități misterioase. Numai că, atunci când s-au deschis urnele, magia a dispărut. A rămas doar realitatea: Guvernul Veștea nu există.

 

Iar Nicușor Dan s-a trezit din nou cu mingea în teren. După eșecul învestirii, președintele trebuie să găsească o nouă formulă de guvernare, într-un peisaj politic în care fiecare partid susține că vrea stabilitate, dar numai dacă stabilitatea îi aparține.

 

Între timp, George Simion își freacă mâinile. Nu are Palatul Victoria, dar are ceea ce în politică valorează uneori mai mult: imaginea celui care a ieșit întărit din haos. Iar dacă până și adversarii îi spun că a dat „șah și mat”, înseamnă că partida abia începe.

 

România, în schimb, a rămas la eterna sa specialitate: guverne propuse, guverne căzute și cetățeni care se întreabă dacă nu cumva singura majoritate solidă este cea a glumelor despre politicieni.