Va fi, vreodată, Surducul o zonă turistică civilizată? Autoritățile promit că da

Județele din jur își valorifică vară de vară potențialul turistic al lacurilor, naturale sau de acumulare, dar Timișul e corigent la acest capitol. De ani de zile auzim tot felul de promisiuni despre Surduc, inclusiv despre pistă de standarde europene de canotaj, dar lucrurile continuă să nu se miște. Alfred Simonis spune că va schimba situația.

În iulie, consilierii județeni au votat trecerea unui drum din domeniul publci al comunei Fârdea în cel al județului. ”Practic, prin acest pas începem demararea unui proiect pentru a investi în infrastructura Lacului Surduc. Dacă și Consiliul Local al Comunei Fârdea aprobă trecerea în domeniul public al CJT vom putea invesit în rețele de canalizare, apă, gaz, asfalt dacă e nevoie, astfel încât partea aceea încă nedezvolată din vesutl lacului, care încă poate fi dezvoltată normal și sănătos și armonions, să putem să venim cu infrastructura și privații cu investiții. Pentru că avem acel lac superb în zona de est a județului și aproape că e neexploatat din punct de vedere turistic”, a spus Alfred Simonis în plen, la votarea proeictului de hotărâre.

În urmă cu 12 ani, autoritățile județene au bătut mare monedă pe ideea de a face în Lacul Surduc, care este un lac de acumulare, o pistă de canotaj de standard internațional, iar în Timiș să se poată organiza, ulterior, cel puțin campionate europene la acest sport. Lucrurile s-au dovedit a fi, în principal, o gargară, cu toată că proiectul a fost și un impuls pentru a constitui o asocieție județeană de canotaj, cu finanțare directă de la CJT. Lipsa de acțiune a autorităților a fost scuzată de faptul că pe mare parte din malul lacului s-a construit haotic și ar fi foarte multă mizerie. Inițiativa a fost, pur și simplu abandonată, atât de administrația Dobra, cât și de cea Nica.

Asta în timp ce Ghioroc, Văliug (Lacul Gozna) sau Cinciș au înflorit turistic. Pe de altă parte, lacul Trei Ape din Caraș-Severin are mari probleme vara aceasta, deoarece continuă să-i scadă nivelul. Problemă ce nu există la Surduc, dar unde și locația rămâne neeploatată.