Ministrul USR al Apărării, Radu Miruță, pare hotărât să fie și mecanic, și evaluator de daune. În plin război al declarațiilor dintre partidele care negociază viitoarea guvernare, Miruță a găsit o comparație care a făcut rapid turul internetului.
„PSD a dus mașina în șanț și a acoperit-o cu chit. Dacă o scuturi, pică chitul de pe ea”, a declarat ministrul, într-un atac la adresa social-democraților.
În traducere liberă, ministrul sugerează că problemele acumulate în timpul guvernărilor PSD au fost doar mascate, nu rezolvate.
Doar că imaginea ridică și câteva întrebări… Dacă mașina este în șanț, cine cheamă platforma? Cine plătește reparația? Și, mai ales, cine verifică dacă ITP-ul politic mai este valabil?
În ultimele zile, liderii politici au trecut de la negocieri la schimburi de replici care seamănă mai degrabă cu o dispută între șoferi după un accident decât cu discuții despre formarea unui guvern. Unii vorbesc despre „comă” și „terapie intensivă” pentru România, alții despre automobile avariate și chit care cade la prima zdruncinătură.
Miruță susține că PSD nu mai are legitimitatea de a pretinde conducerea Guvernului și acuză partidul că dorește să guverneze singur, în ciuda responsabilității pe care o are pentru situația actuală.
Până când negocierile de la Cotroceni vor produce un nou premier, politica românească pare să ofere și un bonus neașteptat: un adevărat salon auto al metaforelor. După „țara în comă” și „terapie intensivă”, acum avem și „mașina băgată în șanț și cârpită cu chit”.
Rămâne de văzut dacă, după atâtea comparații din atelier și din spital, noul Guvern va veni cu un mecanic, un medic… sau măcar cu un șofer care să scoată mașina din șanț.
Ironia momentului este că lecțiile despre cum se conduce „mașina” vin tocmai din partea USR, un partid cu puțin peste 50 de parlamentari, care încearcă să dicteze regulile viitoarei guvernări. Între timp, PSD, cu peste 150 de deputați și senatori și cel mai numeros grup parlamentar, este tratat ca șoferul care a făcut accidentul și căruia i s-au confiscat cheile, chiar dacă fără voturile sale motorul guvernării pornește destul de greu.



