O lege votată recent în Parlament a reaprins vechea dezbatere dintre rațiune și radicalismul ecologist: este mai important să protejăm integral niște arii declarate protejate după ce în ele s-au construit hidrocentrale aproape finalizate, sau să ducem la capăt investițiile strategice, de miliarde, care pot asigura României energie curată și ieftină?
Parlamentul a decis că se pot ajusta limitele ariilor protejate pentru a permite finalizarea hidrocentralelor începute înainte de 2007 – un act de bun-simț economic și energetic. Legea a fost votată masiv (262 „pentru”, doar 33 „împotrivă”). Singurul partid care s-a opus în bloc: USR.
Liderul formațiunii, Dominic Fritz, a reacționat pe Facebook cu un ton apocaliptic:
„Se pregătește cea mai mare trădare împotriva pădurilor României. AUR și aliații lor din PSD vor să dea liber la distrugerea tuturor ariilor naturale protejate. Acea bogăție sălbatică unică în Europa nu va mai exista dacă trece această lege. Distrugerea comorilor naturale este o crimă împotriva viitorului copiilor noștri.”
Declarația sună bine, dar e ruptă complet de realitate. Nici vorbă de defrișări masive sau „distrugerea tuturor ariilor protejate”. Legea se referă la cazuri punctuale, investiții începute legal, înainte ca statul român să decidă — ulterior! — că acele zone devin arii protejate. Practic, e o reparație morală și economică pentru investiții rămase suspendate între două decizii contradictorii ale statului.
„Nu distrugem pădurile, ne distrug prețurile la energie”
Reacțiile oamenilor la postarea lui Fritz sunt, de fapt, o radiografie a rupturii dintre discursul de Facebook și nevoile reale ale României.
„Nu cred că se distrug păduri și arii protejate pentru a face loc unor hidrocentrale care sunt vitale pentru noi. Ne distrug mai degrabă prețurile plătite pentru energie!”, scrie Florin Dume Nikoara.
Mihuta Răzvan adaugă: „Sunt pentru protejarea naturii, dar nu putem opri proiecte de energie când nu este cazul. Energia este critică dezvoltării.”
Mulți subliniază absurditatea de a opri lucrări avansate din motive birocratice:
„Ce facem cu hidrocentralele la care lucrările sunt destul de avansate și se decide să nu fie finalizate? Cine ‘curăță’ zona? Cu ce bani?” întreabă Dana Adnana, o întrebare la care Fritz nu răspunde.
Mariana Motoc sintetizează perfect frustrarea publică:
„Deschideți hidrocentralele pe care le-ați închis și pe cele finalizate în proporție de 80-90% și oprite pe motiv că trece râma pestriță pe acolo.”
„Câțiva bursuci nu pot opri dreptul nostru la energie”
Un alt comentator, Csaba Karman, care spune clar că votează USR, i-a transmis direct lui Fritz:
„Eu votez USR, dar aici nu aveți dreptate. Energia este vitală, deci câțiva bursuci nu ne pot lua dreptul la energie, mai ales dacă este hidro – deci curată.”
Aceasta e poate cea mai lucidă observație: energia hidro este chiar energie verde, regenerabilă, cu impact controlabil asupra mediului, în timp ce România importă curent scump, produs din cărbune sau gaze.
„România are peste 6.500 de MW instalați în hidrocentrale, dar produce sub 2.000. Nu din lipsă de apă, ci de voință politică.” — explică un alt comentator, Marius Marius, care merge mai departe:
„Înainte de 1990, România era exportator net de energie. Azi importăm curent la prețuri duble. Lacurile de acumulare nu seacă doar de la secetă, ci de la decizii politice. Când nu vrei să produci energie, e mai simplu să spui că ‘n-ai apă’.”
Ecologie fără discernământ = ipocrizie politică
USR alege să confunde protecția mediului cu blocajul economic. În loc să caute echilibrul dintre dezvoltare și conservare, partidul preferă să-și joace rolul de „opoziție morală”, chiar și când realitatea îi contrazice.
„Alarmă falsă. Nici vorbă de distrugerea ariilor protejate. O astfel de abordare a dus la uscarea masivă a pădurilor din ariile protejate, din cauza restricțiilor aberante impuse de ‘apărătorii mediului’. A nu interveni nu înseamnă a proteja”, scrie Liviu Leanca, punctând o realitate ignorată de activiști: natura lăsată complet nesupravegheată se degradează.
De altfel, un alt cititor întreabă ironic:
„La ce distrugere vă referiți mai exact? Cu cifre, vă rog. Cât din totalul ariilor protejate se afectează?” — întrebare legitimă, la care USR nu a oferit date, ci doar emoții.
România nu poate trăi din vorbe și idealuri „verzi”
Ecologia este importantă, dar a o transforma în frână economică e sinucigaș. Țări ca Germania, de la care USR preia discursul de mediu, continuă să exploateze cărbune pentru a-și proteja independența energetică. Noi, în schimb, blocăm hidrocentrale aproape terminate, energie curată, pentru a importa curent produs din combustibili fosili.
„Alții au mutat munți pentru infrastructură, iar noi ne împiedicăm de câțiva metri cubi de lemn, pe motiv că e arie protejată”, scrie Nicolae Marian.
Concluzie: între idealism și inconștiență
USR vorbește frumos despre „viitorul copiilor noștri”. Dar ce fel de viitor le oferim copiilor dacă România devine dependentă energetic, importatoare netă de curent scump, și incapabilă să-și folosească propriile resurse — pentru că o parte a clasei politice confundă ecologia cu blocajul total?
Adevăratul patriotism nu este să te opui oricărei investiții, ci să ai curajul să echilibrezi protecția mediului cu siguranța națională și energetică.
După cum a spus un român simplu, cu luciditate:
„Orice activitate economică poluează într-o anumită măsură. Dar niciun stat dezvoltat nu renunță la autostrăzi și la energie. Trebuie comparat sacrificiul cu beneficiul.”
USR ar trebui să reînvețe această lecție elementară: fără energie, nu există nici economie, nici protecție a mediului. Doar întuneric și dependență.
