Universitatea Politehnica organizează cursuri de ikebana

Cei care sunt pasionați de cultura japoneză pot participa la cursuri de ikebana, arta japoneză a aranjamentului floral. Ele se organizează la centrul Jutsu al Universității Politehnice din Timișoara.

Ikebana a apărut în secolul al VI-lea, odată cu budismul. Ajută la reducerea stresului, cultivarea calmului și răbdării, exprimare creativă și conectarea cu natura. Artista Monica Veress (aka „Seiho-sensei”) va face modulele, în spiritul Școlii Sogetsu, fondată de Sofu Teshigahara în 1927, care promovează o abordare modernă și flexibilă, încurajând creativitatea individuală.

Există patru module de curs, cu cinci lecții per modul, de câte două ore, într-o săptămână. Primul va fi în 10-14 noiembrie, iar restul, în ianuarie 2026. Atelierele se vor desfășura la Casa Politehnicii 1, Bd. Regele Ferdinand I, nr. 2, etajul 2. La final, se dă o diplomă de absolvire. Fiecare modul costă 250 de lei, iar costul este pentru flori, materiale și vaze.

Înscrierile se fac aici. Pentru informații suplimentare, cei interesați pot scrie un e-mail la adresa camelia.nakagawara@upt.ro.