Universitatea Politehnica din Timișoara are fonduri pentru un proiect major prin care se vor înființa laboratoare noi

Universitatea Politehnica din Timișoara implementează un proeict major prin PNRR, prin care va putea să-și extindă un corp și să înființeze laboratoare noi. Zona în care se va investi e cea a microelectronicii și  tehnologia comunicațiilor.

Este vorba de trei proiecte în apelul IPCEI (Important Projects of Common European Interest – Proiecte Importante de Interes European Comun), care însumează 173.727.641,55 lei, aproximativ 34,7 milioane de euro. Perioada de implementare e 2026-2028 și vizează microelectronică, inteligență artificială, sisteme embedded, comunicații avansate, arhitecturi de procesoare, fotonică, radar și tehnologii pentru industria auto. Se vor înființa trei laboratoare noi la care vor avea acces cercetătorii, dar și masteranzii și doctoranzii, în număr de peste 200 de persoane. 19 laboratoare vor apărea în cadrul primului proiect, cinci în al doilea și patru în al treilea. Corpul D de la ”Electro” se va supraetaja și acolo va exista și o cameră curată, vitală pentru cercetare în microelectronică.

Proiectele sunt făcute cu trei parteneri din industrie. Aria de adresabilitate foarte largă: microelectronică, inteligență artificială, sisteme embedded, comunicații avansate, arhitecturi de procesoare, fotonică, radar și tehnologii pentru industria auto. Cel mai mare proiecte din cele trei este despre realizarea de traductoare inteligente eficiente energetic pentru industria auto. Se vor înființa zece laboratoare: un laborator de validare ASIC în cameră curată (Clean Room – ASIC Validation), laboratoare de proiectare analogică și mixed-signal, laboratoare pentru signal integrity și proiectare de mare viteză, laboratoare pentru electronică de putere și senzori, laboratoare pentru testarea modulelor și caracterizare mecanică dinamică, laboratoare de optică și fotonică, laboratoare de inteligență artificială, securitate cibernetică și Big Data.

Vor fi angrenați peste 120 de cercetători, mulți masteranzi și doctoranzi. Iată activitățile prevăzute: un laborator de validare ASIC în cameră curată (Clean Room – ASIC Validation), laboratoare de proiectare analogică și mixed-signal, laboratoare pentru signal integrity și proiectare de mare viteză, laboratoare pentru electronică de putere și senzori, laboratoare pentru testarea modulelor și caracterizare mecanică dinamică, laboratoare de optică și fotonică, laboratoare de inteligență artificială, securitate cibernetică și Big Data. Al doilea proiect este despre realizare de baze de date partajate pentru industria auto, cu datele venite de la senzori: video, radar, lidar, ultrasonic. Se vor integra tehnologiile inovatoare din domeniile microlectronicii, sistemelor embbed și inteligenței artificiale. Vor fi cinci direcții majore de cercetare, iar implicațiile sunt și în securitate și siguranța medicală.  Vor fi implicați 45 de cercetători.

Al treilea proiect este despre dezvoltarea de soluții în domeniul automotivelor cu ajutorul inteligenței artificiale. Se  va cumpăra un șasiu modern pentru testarea componentelor și se vor renova și dota opt laboratoare: Agentic System – dedicat sistemelor autonome inteligente; Generative AI – pentru explorarea modelelor AI generative în inginerie; Virtualization – axat pe soluții de tip „cloud-on-wheels”; Real-Time Orchestration – pentru gestionarea proceselor critice în timp real; AI – Biometrics – pentru securitatea și recunoașterea utilizatorilor; AI – Behavioral – monitorizarea comportamentului șoferului și al pasagerilor; AOI (Automated Optical Inspection) – pentru controlul calității componentelor electronice; Advanced AI – cercetare fundamentală în algoritmi de învățare profundă. Acestea vor fi localizate în clădirile Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, Facultății de Automatică și Calculatoare, precum și în spațiile ASPC și SPM.

Vor fi implicați 30 de masteranzi și zece doctoranzi în activități precum: Asistenți inteligenți pentru inginerie – dezvoltarea unor modele de limbaj (LLM) specializate pe domeniul auto, capabile să genereze automat documentație tehnică și să verifice conformitatea codului software cu legislația în vigoare; Virtualizarea puterii de calcul – crearea unor infrastructuri virtuale care să permită mașinii să ruleze simultan funcții de divertisment și funcții critice de siguranță pe același cip, fără interferențe; Sisteme de monitorizare „In-Cabin” – utilizarea senzorilor video și radar pentru a detecta oboseala șoferului sau poziția pasagerilor, optimizând în timp real declanșarea airbag-urilor în caz de impact; Inspecția optică a viitorului – implementarea algoritmilor de AI care pot identifica defecte microscopice pe plăcile electronice cu o precizie mult superioară metodelor clasice.