Venirea primăverii înseamnă și apropierea examenelor. Universitatea de Vest din Timișoara a pregătit un amplu program de pregătire pentru liceeni de ani terminali, nu doar deja tradiționalele meditații.
Meditațiile se fac din 7 martie, în fiecare sâmbătă, până în 27 iunie inclusiv, cu excepția Floriilor, Paștelui și a minivacanțelor de 1 Mai și Rusalii. Ele se organizează pentru materiile la care se dă examen scris și se fac online. Aici sunt înscrierile și aici detaliile. Dacă vrei să te mai pregătești, dar nu neapărat să intri la meditații, ci în ritmul tău, platforma bac.uvt.ro are resurse pentru tine: materiale didactice, instrumente de testare și lecții video de limba și literatura română, toate realizate de profesorii UVT. Anul trecut, 2200 de elevi au participat la programul de pregătire al UVT.
De asemenea Serviciul de Consiliere și Sprijin pentru Studenți din cadrul Universității de Vest din Timișoara ține webinarii menite să îndrume tinerii pentru propriul drum în viață. Webinariile vor fi în fiecare miercuri de la 15, iar primul va fi la 11 martie, intitulat ”Procesul decizional: de la confuzie la claritate”. Înscrierile aici, iar detaliile aici. Serviciul oferă și consultare individuală, și pentru o sesiune te poți înscrie aici. UVT oferă și acest instrument de testare psiho-vocațională.
De asemenea, se organizează și 26 de concursuri pentru elevi, în 16 domenii de studii, cu participare gratuită. Detalii aici. Elevii de clasa a X-a și a XI-a se pot înscrie pâna la 1 mai la West Summer University, organizat între 23 iulie și 8 august de OSUT. Înscrieri aici, detalii aici. Nu în ultimul rând, UVT și-a făcut și canal de WhatsApp, pentru elevi și profesori. Aici vă puteți conecta.



