Un râs terorizează de câteva zile comuna Nădrag! A fost văzut și un urs

Micile animale din gospodăriile oamenilor din Nădrag au fost atacate, în ultimele zile, de un exemplar de râs, specie care nu e neapărat ”rezidentă” a județului Timiș. Autoritățile sunt legate de mâini din cauza lacunelor legislative și, aparent, în comuna de la limita cu județul Caraș-Severin a fost văzut și un urs tot recent!

Râsul este singura felină sălbatică ce trăiește în România și nu are ca habitat natural și județul Timiș, dar este întâlnită în Caraș-Severin, deoarece trăiește la munte. Evită prezența omului, dar exemplarul de la Nădrag are un comportament total atipic. Autoritățile exclud, aparent, ipoteza să fie un exemplar venit din Caraș. ”Ieri și azi râsul nu a mai coborât, dar zilele trecute a coborât în Nădrag și a intrat în gospodăriile cetățenilor. Le-a mâncat pisicile și animalele mici. Ultima oară când echipa mixtă era pe teren, l-au găsit pe coama școlii. Este un animale extrem de periculos, problema este că nu am mai avut situații de prezență a râsului în județul Timiș. Acum, există două ipoteze. Or, acest râs a fost crescut în captivitate. Dacă ar fi fost legal, dintr-o grădină zoologică, el ar fi trebuit să fie microcipat. Colegii mei nu și-au putut da seama. Or, el a fost crescut ilegal în vederea comercializării. Am înțeles că se comercializează cu 5000 de euro. Nu știm dacă i s-a dat drumul sau nu”, a spus, în colegiul prefectural din aprilie, șefa Gărzii de Mediu, Luci Mușuroi.

Problema e că acum, autoritățile nu prea știu ce să facă în privința exemplarului, mai ales că legislația este neclară, iar animalul, din câte o demonstrează, nu se teme deloc de om. ”Nu avem caz de captură accidentală. Faptul că el vine și se plimbă de colo colo nu înseamnă captură accidentală. Pentru un astfel de carnovir nu avem o legislație specifică. Dar în cazul în care râsul se întoarce, va trebuie să facem un comitet pentru situații de urgență, format din reprezentanți ai Gărzii de Mediu, Gărzii Forestiere, un medic care să-l tranchilizeze, reprezentanți ai DSVSA. Medicul care a fost zilele trecute, deoarece avem un singur medic autorizat în tot județul să facă astfel de tranchilizări, nu l-a putut tranchiliza. Ar trebui să punem o capcană, dar el trebuie prins în capcană legal. Am vorbit cu colegii mei de la Mureș și ar fi dispuși să ne dea o capcană să prindem râsul. Dar e nevoie de CJSU, nefiind legislație specifică”, a mai explicat Mușuroi.

Șefa Gărzii de Mediu a eplicat de ce este aproape imposibil ca râsul să fie tranchilizat de la distanță. ”Din ce înțelegem, râsul este foarte familiar cu prezența omului. Pare crescut în captivitate. Tranchilizarea este un subiect sensibil. Nu sunt foarte multe arme pentru tranchilizare, nu sunt foarte multți specialiști care să aprecieze corect greutatea animalului. Mai este o metodă, dar cineva trebuie să-și asume. În toată zona nu sunt exemplare de râs identificate, avem câșiva urși și ocazional, sporadic, apare și râsul. Am înțeles de la săteni că a apărut și un urs, era pe șosea zilele trecute, a precizat în colegiul prefectural Traian Lombrea, șeful Direcției Silvice Timiș.

Prefecta Elena Micicoi, ea însăși originară din Caraș-Severin, nu a luat nici ea în calcul ipoteza unui râs ajuns la Nădrag din județul vecin. Ea a spus că trebuie cercetată să nu existe o crescătorie ilegală.  ”Va trebui să apelăm la cetățeni să afălm dacă nu cumva exista vreo crescătorie de animale sălbatice ilegală sau vreo grădină zoologică secretă. Sper ca sistemul de avertizare a funcționat la modul cel mai serios. Dacă nu a mai apărut după ce s-a încercat tranchilizarea, poate proprietarul l-a recuperat”, a punctat prefecta.

Din informațiile solicitate de Vestim, ISU a avut apel despre râs și jandarmii au încercat să-l captureze. Dar aparent, exemplarul, unul foarte mic, s-a speriat de jandarmi și a fugit în pădure. Însă nu ar fi avut același comportament tot timpul. ”Am făcut apel la cetățeni să ni se comunice dacă îl mai văd. Se vede clar că e obișnuit cu omul. Erau 200 de oameni când ea pe coama școlii și se uita pur și simplu la ei”, a mai spus Luci Mușuroi.

În ceea ce privește ursul de care vorbea Lombrea, ISU Timiș ne-a transmis că nu a fost semnalat animalul de nimeni la 112. Prin urmae, nici nu s-au emis mesaje Ro-Alert, cum se obișnuiește când animalul se apropie periculos de zonele locuite.