Scene dramatice, miercuri seară, în localitatea Mermesti, județul Arad! Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident agricol teribil, după ce a fost prins sub propriul utilaj. Totul s-a petrecut în jurul orei 20:00, sub privirile îngrozite ale celor care au încercat să-l ajute.
🚒 Pompierii militari de la Garda de Intervenție Gurahonț au sosit de urgență cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, iar la fața locului a ajuns și o ambulanță a Serviciului Județean Arad.
Salvatorii s-au luptat minute în șir să-l scoată pe bărbat de sub tractor, însă victima prezenta leziuni incompatibile cu viața. Medicii nu au mai putut decât să declare decesul.
👮 Polițiștii au deschis o anchetă și urmează să stabilească în ce condiții s-a produs tragedia. Primele informații arată că bărbatul ar fi încercat să efectueze o manevră la utilaj în momentul în care acesta s-a răsturnat peste el.
O seară de lucru s-a transformat într-un coșmar pentru familia bărbatului, care a asistat neputincioasă la o moarte violentă și absurdă.



