Ultimele nouă zile la Primărie pentru Fritz

Dominic Fritz continuă numărătoarea inversă până la plecarea din Primăria Timișoara cu un nou bilanț al mandatului. Cu nouă zile rămase, edilul vorbește despre reorganizarea aparatului administrativ și susține că numărul posturilor a scăzut de la 644 la 423, iar cel al funcțiilor de conducere, cu 46%. 

 

„Au ținut cu dinții de fiecare job călduț din primărie și de fiecare șefuleț care tăia și spânzura. Cea mai crâncenă rezistență a fost la reorganizarea primăriei”, afirmă Dominic Fritz.

 

Primarul susține că toate hotărârile Consiliului Local prin care a încercat să modifice organigrama instituției au ajuns în instanță, fiind atacate de un sindicat despre care afirmă că încheiase un „acord de colaborare și susținere” cu fostul primar.

 

„Procesele au început încă din primul an. 6 reorganizări și 2 înființări de noi structuri, inclusiv cea de educație și sănătate, s-au transformat în ani de procese. De blocat nu au reușit să ne blocheze activitatea”, transmite Fritz.

 

Cifra pe care edilul o pune în centrul bilanțului este cea a posturilor din Primărie. Potrivit datelor prezentate de acesta, instituția avea 644 de posturi în 2020 și 423 în prezent, ceea ce înseamnă cu 221 mai puține. Fritz mai afirmă că numărul șefilor a fost redus cu 46%.

 

„Numărul e doar parte din problemă. Restul sunt eficiența și dedicarea față de oraș al celor care își aleg o carieră în administrație”, spune acesta.

 

Fritz leagă reorganizarea și de capacitatea administrației de a atrage fonduri europene. El susține că, în mandatul său, Primăria a atras aproape jumătate de miliard de euro pentru proiectele Timișoarei. O valoare similară, de circa 500 de milioane de euro, este prezentată și în bilanțul public al primarului.

 

„Cu mai puțini oameni, dar în echipe muncitoare și curajoase am reușit să aducem aproape jumătate de miliard de euro bani europeni pentru proiectele orașului, să construim școli, să înnoim transportul public, să recuperăm zeci de hectare de teren public folosite ilegal, să plantăm mii de copaci în cartiere”, afirmă Dominic Fritz.