Turismul din Alba, sub potențial. Liderul PSD arată spre cifre: Avem potențial, dar ne lipsesc rezultatele

Munți, cetăți, castele, mănăstiri și peisaje spectaculoase, dar prea puțini turiști care să umple unitățile de cazare. De Ziua Mondială a Turismului, liderul PSD Alba, Corneliu Mureșan, pune pe masă cifrele din acest an și critică administrația județeană pentru modul în care este valorificat potențialul turistic al județului.

 

„Alba este frumoasă și are un potențial turistic uriaș. Are nevoie și de rezultate”, este mesajul transmis de liderul social-democrat.

 

Acesta invocă datele privind gradul de ocupare a unităților de cazare. În martie 2026, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din Alba a fost de numai 8,9%, cel mai redus din Regiunea Centru. Cifra este confirmată și de datele statistice publicate pentru perioada respectivă.

 

Situația s-a îmbunătățit ulterior, însă, potrivit datelor prezentate de liderul PSD Alba, în iunie gradul de ocupare a ajuns la 19,8%, sub media regională de 24,1%.

 

„În spatele acestor cifre sunt oameni: proprietari de pensiuni și hoteluri, administratori de restaurante și angajații lor. Ei au salarii, facturi și taxe de plătit acum. Nu pot aștepta până când Ion Dumitrel și conducerea Consiliului Județean Alba se hotărăsc să facă din turism o prioritate reală”, susține liderul PSD.

 

În postare este invocată și scăderea numărului de turiști și a înnoptărilor față de anul trecut. Tendința de scădere s-a manifestat în prima parte a anului și la nivel național: în martie, de exemplu, sosirile turiștilor au fost cu 6,3% mai mici decât în martie 2025, iar înnoptările au scăzut cu 8,6%, potrivit INS.

 

Social-democratul cere Consiliului Județean Alba să colaboreze cu primăriile și antreprenorii pentru îmbunătățirea accesului către obiectivele turistice, o promovare mai coerentă și organizarea unor evenimente care să aducă vizitatori și în afara perioadelor de vârf.

 

„Avem Apusenii și Șureanu, cetăți, castele, mănăstiri, chei, peșteri, muzee și peisaje extraordinare. Avem potențial, dar ne lipsesc rezultatele”, afirmă liderul PSD Alba.

 

În opinia sa, miza nu este doar una de imagine: mai mulți turiști ar însemna venituri suplimentare pentru pensiuni, restaurante și alte afaceri locale, dar și locuri de muncă și mai mulți bani rămași în comunitățile din județ.