Transportul în comun, afectat din nou de lucrările la pasajul de strada Gheorghe Lazăr. Ce linii vor fi afectate

Lucrările la calea ferată de mare viteză din Timișoara continuă și produc noi restricții rutiere. Din noaptea aceasta până sâmbătă, nu se va circula pe sub pasajul de pe strada Gheorghe Lazăr.

Restricția e valabilă doar între orele 23-6. Se va închide circulația între aceste ore în perioada 25-29 noiembrie, iar apoi, în 2-6 decembrie. Din acest motiv, liniile STPT 13 și M43 vor avea traseu deviat la ultiemele curse, respective primele. Iată devierile:

Linia 13
Tur: Piața 700 – Piața Mărăști – Consiliul Europei – Circumvalațiunii – Gheorghe Lazăr – traseu normal.
Retur: Traseu normal până la Gheorghe Lazăr – Circumvalațiunii – ConsiliulEuropei – Piața Mărăști – Piața 700 – str. Paris – str. Sf. Ioan – Piața 700 (Spitalul Militar).

Linia M43
Tur: Bastion – Piața Mărăști – Consiliul Europei – Circumvalațiunii – Gheorghe Lazăr – traseu normal.
Retur: Traseu normal până la Gheorghe Lazăr – Circumvalațiunii – Consiliul Europei – Piața Mărăști – Bastion.