Autoritățile județene timișene vor să învețe de la Țările de Jos cum să scape de gunoi, în sensul valorificării deșeurilor. De asemenea, se discută și despre o cooperare în privintaț dezvoltării navigabilității pe Bega și a unor noi rute cicloturistice.
Adjunct al Șefului Misiunii Regatului Țărilor de Jos în România, Elzo Molenberg, l-a vizitat pe vicepreședintele CJT Alexandru Iovescu, însoțit de Marius Popa, Consul onorific al Regatului Țărilor de Jos la Timișoara. Timișul va tirmite o notă ambasadei olandeze despre problema deșeurilor, pentru sugesiti de gestionare eficientă. De asemenea, se va face un grup comun de lucru pentru dezvoltarea navigabilității pe Bega și dezvoltarea de noi rute cicloturistice. „Așa cum are nevoie de investiții, Timișul are nevoie și de parteneriate care aduc expertiză și soluții aplicate. Țările de Jos reprezintă un model european în gestionarea resurselor și în tranziția către o economie verde. Ne dorim să pornim proiecte concrete, care să aibă un efect vizibil în comunitate”, a declarat Alexandru Iovescu, vicepreședinte al CJ Timiș.
Reprezentantul Tărilor de Jos a venit la Timișoara invitat la aniversarea 30 de ani a Fundației ”Pentru Voi”. În prezent, județul nostru duce gunoiul la Bârcea Mare, în Hunedoara, până se ridică a treia celula la Ghizela. În ceea ce privește navigația pe Bega, se face de la fosta Uzină electrică a Timișoarei în aval, dar lipsește punctul de trecere a frontierei spre Serbia. În Timiș activează în prezent 100 de companii olandeze.



