Play-out-ul Ligii 3 a ajuns la punctul final astăzi, iar Timișul Șag a scăpat de retrogradare. Este cea mai bine clasată echipă de pe locul 5, așa că s-a salvat din punct de vedere sportiv.
Timișenele au jucat în Seria 7 de play-out. Lider este Unirea Sântana, iar CSC Ghiroda și Giarmata Vii a terminat pe locul 2, cu 44 de puncte. Pe trei a fost Progresul Pecica, cu 38 de puncte. Au urmat trei echipe cu 34 de puncte. CSU Alba Iulia a terminat pe 4, loc direct salvabil, iar Timițul Șag, ăe 5, după ce a învins cu 4-3 acasă pe Ghiroda. Dintre toate locurile 5, are cel mai bun coeficient (criteriul nu e numărul de puncte, ci coeficientul, deoarece există serii incpmplete, precum 7, după retragerea Hidromecanici Șugag).
A retrogradat, tot cu 34 de puncte, CIL Blaj, care în ultima rundă a stat, și Unirea DMO din Hațeg. Desigur, aceste retrogradări sunt orientative în practică, deoarece pot apărea invitații și mai multe ca sigur vor apărea, pentru că inclusiv la echipe ce au evoluat sezonul trecut în Liga 2 bate vântul desființării.



