După luni de așteptare, președintele României Nicușor Dan și-a numit nu mai puțin de 16 consilieri, prezidențiali și de stat. Între ei, pe una dintre cele mai importante poziții, este și timișoreanul Marius Lazurca.
Lazurca tocmai ce fusese rechemat la 15 septembrie la ”vatră” din poziția de ambasador al României în Mexic. El începe de azi treab și devine consilier prezidențial pe politică externă. Numele lui Lazurca se vehiculase anterior în presă ca potențial nou director civil al SIE, dar iată, cel puțin deocamdată, Nicușor Dan a avut alte gânduri. Marius Lazurca s-a născut la 15 martie 1971 în Timișoara. A terminat în 1996 Universitatea de Vest din Timișoara, specialirarea Limba și literatura română și franceză, din cadrul Facultății de Litere. Ulterior, a studiat la Ecole Normale în cadrul Sorbona licența în Literatură comparată, iar apoi masteratul și doctoratul în Istorie-Antropologie.
Este căsătorit din 1992 cu o doctoriță specializată în acupunctură și are șase copii. A lucrat în mediul universitar la Universitatea de Vest din Timișoara, Catedra de Limbi Romanice, între octombrie 1997 și noiembrie 2001. În perioada decembrie 2001-2006 a fost director al Centrului Cultural Județean Arad. A fost ambasador al României la Sfântul Scaun, Republica Moldova, Ungariei, și, din februarie 2021, în Mexic și America Centrală.
Anterior, președintele Nicușor Dan a declatat că se cunosc de când au studiat ambii la Sorbona.
foto: digi24.ro



