E criză mare în România și asta va afecta și bugetul României. Dominic Fritz recunoaște că modificările aduse de Ilie Bolojan vor afecta bugetul Timișoarei, despre care spune că, cel mai probabil, nu va fi peste cel din 2025.
Premierul vrea ca impozitele pe venit să nu se mai distribuie și unitățților administrativ-teritoriale, care trebuie să se descurce cu impozitele pe proprietăți mărite. ”Acum se caută tot felul de variante ca totuși o parte din impozitele crescute să contribuite și la reducerea deficitului național. Varianta ca toate veniturile din declarația unică, în proporție de 63%, pentru noi ar însemna o pierdere de 60 de milioane de lei, pe care nu o vom putea compensa cu creștere impozitelor pe proprietăți, unde nu mă aștept la foarte mari creșteri, mai ales că noi am scăzut cota de impozitare la clădiri nerezidențiale, pentru a nu aefcta activitatea firmelor mici. În cel mai rău caz o să avem o creștere sub linia bugetului primăriei. Mă uit acum să nu avem o scădere, dar, în cel mai bun caz, nu ne putem aștepta la creșterile din ultimii ani”, a declarat Dominic Fritz.
Într-adevăr, bugetul creștea anual, dar trebuie să ținem cont că inflația creștea, valoarea banilor scădea și, deloc de neglijat, taxele pe care le plăteau și statul, aferent salariilor, creșteau. De asemene,a de mai mulți ani, cheltuielile cu asistența socială au fost transferate în mare proporție primăriilor, pentru cei cu handicap. Deocamdată, nici bugetul național nu e adoptat sau măcar în transparență, așa că va mai dura spre finalul primăverii ca roașele să-și adopte bugetele. Până atunci, se funcționează cu a douăsprezecea parte din cheltuieliel de anul trecut.



