În sfârșit, politica românească a găsit indicatorul-cheie pentru calitatea administrației: pantoful. Nu PIB, nu rata investițiilor, nu calitatea serviciilor publice. Vârful lustrului. Iar Timișoara tocmai a intrat în manual, grație unei teorii fashion-politice lansate cu aplomb.
Președintele PSD Timiș și șeful CJ Timiș, Alfred Simonis, a explicat într-un podcast că destinul urban se citește în garderobă: „Te uiți la ei (n.r. USR-iștii) cum se îmbracă și îți dai seama cum arată orașul, e aceeași chestie. Ai un pic de calitate și știi vestimentar cum arată un om elegant care vrea să pretindă că e om politic și când mergi în occident foarte mult contează eticheta asta, și îi vezi pe ei cu galoșii în picioare și îți dai seama că așa arată și orașul (n.r. Timișoara).”
Școala de administrație publică „Ținutul Șireturilor” are, pare-se, și anexe de urbanism comparat: dacă pantoful e lucios, și trotuarul va fi, dacă sacoul e slim, bugetul e „fit”. Iar dacă apar galoșii, să te ții: vin ploile, vine noroiul și, logic, vine și declinul civic. Simplu. Elegant. Ca o brățară de firmă la mâneca discursului politic.
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, n-a lăsat podiumul liber și a intrat în ring cu o defilare a biografiei. Replica lui funcționează ca un contra-fashion show cu buget zero și conținut maxim:
„Am citit că președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, a criticat într-un podcast cum mă îmbrac eu și alți colegi USR. Cică în politică trebuie să ai ‘un pic de calitate și știl vestimentar cum arată un om elegant care vrea să pretindă că e om politic. Și când mergi în occident foarte mult contează eticheta asta.’ Apoi, despre mine și useriștii mei: ‘Îi vezi pe ei cu galoșii în picioare și îți dai seama că așa arată și orașul’. Am pus tot citatul ca să nu spuneți că a vrut să zică altceva.”
„Am crescut cu 7 frați… părinții ne-au explicat de mic copil că vor investi toți banii în educația noastră, nu în haine scumpe. De obicei port o singură pereche de pantofi până când se strică…”
„Am aflat târziu că există o specie de politicieni… care se mândresc că au pantofi care costă cât trei salarii minime… Politicieni cu școală puțină și bani inexplicabil de mulți, pe care pare că îi țin în cutiile acelor pantofi eleganți.”
Așa se închide cercul: dacă, până acum, alegătorii mai scormoneau prin programe, CV-uri sau execuții bugetare, acum pot merge direct la sursă, eticheta pantofului. În loc de audit financiar, audit de gleznă. În loc de raport de infrastructură, o poză la intrarea în podcast.
Dacă tot separăm politicienii „după pantofi”, poate următorul pas e să-i măsurăm și după urmele pe care le lasă în oraș: investiții care țin, străzi care nu se sparg la fiecare ploaie, și instituții care nu se șifonează la prima criză.
Până atunci, să nu uităm noul contract social: fiecare oraș își poartă primarul cum își poartă primarul pantofii. Iar dacă pe caldarâm bat galoșii, să fie, măcar, spre șantier.
