Timișoara găzduiește Conferința Națională de Drept Comercial

Săptămâna aceasta la Timișoara va avea loc Conferința Națională de Drept Comercial. Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest o organizează. 

Evenimentul ajunge la ediția a XVI-a și are în are an ca tematică „Uzanțele coemrciale”, acele practici care tind să devină cutume și care se ”cimentează” și ca practici legislative. Temel abordate vor fi: conceptul și natura uzanțelor, statutul lor de hard law sau de soft law, raportul  cu alte surse ale dreptului civil, interacțiunea uzanțelor sectoriale cu practicile statornicite între părți, identificarea și proba acestora, conținutul lor specific în anumite sectoare economice, rolul lor în sectoarele reglementate și în cele emergente sau relația lor cu etica afacerilor.

Conferinta are loc în 12-13 iunie. E organizată de Facultatea de Drept a
Universității de Vest din Timișoara (UVT), prin Centrul pentru Dreptul Afacerilor Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, prin „Centre for Business Law and Information Technology”.