Timișoara, orașul în care o bancă nu mai este neapărat o bancă. Poate fi instalație artistică, manifest social, amenajare urbană, subiect de scandal și, dacă lucrurile merg bine, motiv de ceartă politică până la următoarele alegeri. În Parcul Botanic a apărut o bancă îmbrăcată în latex negru, legată cu lanț și însoțită de o saltea în aceeași ținută de gală. Alin Popoviciu, vicepreședintele CJ Timiș, a văzut-o și a tras imediat frâna de mână a toleranței.
„Nu am nimic împotriva artei, a libertății de exprimare sau a vreunei comunități. Dar această instalație duce un parc public într-o zonă în care nu cred că trebuie să ajungă”, spune Popoviciu.
Și trebuie să recunoaștem că banca are ceva. Până ieri, dacă vedeai o bancă în Parcul Botanic, te așezai. Acum trebuie mai întâi să citești conceptul, să verifici dacă ai peste 18 ani și, eventual, să întrebi curatorul dacă ai voie să mănânci covrigul pe ea.
Pentru că instalația nu vine singură. Vine cu interpretare.
„Prin felul în care este prezentat conceptul, Parcul Botanic este asociat cu întâlniri pentru relații sexuale. Iar aici cred că trebuie să tragem o linie”, avertizează vicepreședintele CJ Timiș.
Linia s-a tras. Cu lanț. De altfel, fotografia este suficient de ofertantă. Banca pare că tocmai a ieșit de la un congres BDSM pentru mobilier urban, iar salteaua de lângă ea lasă impresia că până și domeniul public a decis că simpla ședere pe spațiul verde nu mai este suficient de contemporană.
Popoviciu are însă o definiție mult mai tradițională a parcului: „Parcurile sunt pentru plimbări, copii, familii, sport și relaxare. Nu pentru a transforma intimitatea și întâlnirile sexuale într-un concept de amenajare urbană”.
Corect. La Timișoara, problemele clasice ale parcurilor erau până acum copacii uscați, iarba, întreținerea și câte o alee. Din această săptămână avem și întrebarea pe care nicio administrație locală nu știa că trebuie să și-o pună: cât latex este prea mult latex pentru o bancă publică?
Vicepreședintele CJ merge și mai departe: „Timișoara este un oraș tolerant și deschis, dar toleranța nu înseamnă să acceptăm orice în spațiul public”.
Iar finalul vine fără subtilitățile artei contemporane: „Nu orice provocare este artă și nu orice idee trebuie pusă în mijlocul unui parc doar pentru că poate fi justificată printr-un concept. Parcul Botanic este al timișorenilor. Și cred că merităm mai mult decât atât. Rușine celor care au acceptat așa ceva! Rușine!”
Așadar, Timișoara are în sfârșit dezbaterea culturală a toamnei. Este artă? Este provocare? Este nepotrivită într-un parc?
Un lucru este sigur: banca și-a făcut treaba. Nu știm câți oameni s-au așezat pe ea, dar politica s-a așezat deja confortabil.
