Spectacole în spirit pascal la Opera Națională Română din Timișoara

Se apropie cea mai mare sărbătoare creștină, iar programul Operei Naționale Române din Timișoara e special adaptat lunii aprilie. Vor fi mai puțin reprezentații, iar la final de Prier începe o nouă ediție a Festivalului ”Timișoara Muzicală”.

În zilele precedente Paștelui catolic și cel ortodox, se va interpreta celebra ”Cavalleria rusticana”, a lui Pietro Mascagni, cu povestea geloziei ucigătoare, chiar într-o zi de Paște, într-un sat sicilian. dirigor va fi Mihnea Ignat. Reprezentanțiile vor fi în 3 aprilie și 7 aprilie, de la ora 19. În ambele dăți, Gabriela Varvari o joacă pe Lola iar Gabriela Toader e Mama Lucia. În 3, Antonela Barnat e Santuzza, Remus Alăzăroae e Turiddu, iar Șerban Vasile e Alfio. În 7, Florentina Soare va fi Santuzza, Cristian Bălășescu va fi Alfio, iar Mihail Dogotari va fi Alfifio. Se cântă în italiană, cu supratitrare în română.

Tot despre gelozia va fi și spectacolul din 17 aprilie, și 19 aprilie ”Bal la Savoy”, de data aceasta, o comedie. Opereta lui Paul Abraham va fi de la ora 19, interpretată în română și cu supratitrare în engleză. Din 26 aprilie până în 31 mai, va fi ediția jubiliară, de 50 de ani, a Festivalului Timișoara Muzicală, realizat împreună de Opera Națională Română din Timișoara și Fialrmonica Banatul.

Biletele se găsesc aici și la casieria operei.