Simonis, din nou isteric despre ”mafii” și presă, recunoaște senin că ar lăsa gunoiul pe stradă: ”Dacă eu aș fi director la Eco Serv, eu n-aș mai prelua deșeurile”

Scandalul gunoiul continuă în județul Timiș cu urlete și acuzații ale președintelui PSD Alfred Simonis. Consiliul Județean Timiș a votat astăzi rezilierea contractelor pentru stațiile de transfer cu firma Polaris, după ce șeful instituției a urlat din nou în plen despre mafii și presa plătită, dar în fața aleșilor județeni au fost aduse niște proiecte de hotărâre scrise laconic.

De altfel, toată ședința CJT a fost convocată strict pentru a rezilia contractul Polaris pentru Stația de transfer Timișoara de pe strada Ovidiu Cotruș și pentru Centrele de colectare de la Deta, Făget și Jimbolia. În proiectul de hotărâre nu se expuneau exact toate problemele, ceea ce ridică mari semne de întrebare cu privire la transparența instituției față de timișeni, firme, presă și față de propriii consilieri, în ultimă instanță. Pentru că Simonis vine și expune situații, face referire la contracte, contracte la care presa nu are acces. Doar consilierii județeni le pot vedea și verifica dacă argumentele din proiect, trimiteri precise la articole din contract sunt reale. Contractul e valabil din 2014. Mai grav decât atât, în proiect se fac referiri la adrese între Polaris și Eco Serv, pe care nu doar că nu le vedea nici presa și, foarte grav, nu le-au văzut nici consilierii județeni. Și mai grav, pe raportul de la  proiect apare semnătura lui Matei Suciu, șeful Direcției de Drumuri din CJT, direcție care nu are niciun fel de atribuții pentru aspectele ce țin de gestionarea deșeurilor.

În aceste condiții de lipsă totală de transparență, Simonis își permite să urle în plenul CJT și să invoce faptul că presa e coruptă de firmele de gunoi, cu toată că Polaris, din cunoștința Vestim, nu are contracte în derulare de publicitate. Menșionăm că Vestim nu are contracte de publicitate nici cu Retim, nici cu CJT, instituție care plătește contracte chiar mari decât Retim presei, dar Simonis se face că ”uită” aceste aspect. CJT spune că a reziliat contractele deoarece Polaris a refuzat să mi primească deșeuri la centrele de transfer, unde se adună gunoiul din toate zonele, cu excepția Zonei 0 Lugoj-Ghizela, de unde se duc direct la deponeu, ajuns acum un punct de predare gunoi, de unde totul se duce spre Hunedoara. La un cost făcut niciodată public de CJT! Din 25 noiembrie Polaris nu a mai preluat deșeuri pentru că nici Eco Serv nu i le mai prelua la Ghizela. Iar deșeuurile merg de atunci direct la Ghizela și din zonele 1,2 3 și 4, deși este ilegal și contrar fluxului stabilit de ADID. Iar Simonis numește această încălcare a legii „flux provizoriu”.

Simonis spune că Polaris și Retim au refuzat noile contracte cu Eco Serv, ambele au predat deșeuri, dar Polaris nu a ahcitat facturi, iar Retim a făcut-o. Ar fi, în total, 40 de zile în care Polaris a predat gunoi la Ghizela și nu a plătit către Eco Serv. De aici, la delirul cu ”mafii” specific regretatului (sic!) Vadim Tudor a mai fost doar un pas. ”În fiecare zi descoperim că puroiul, mucegaiul și corupția din sistemul de deșeuri este (n.r corect gramatical era ”sunt”, dar Simonis mai face greșeli în puseurile sale isterice) tot mai mare. Constatăm asta pe măsură ce avansăm și nu cedăm, ca să fie foarte clar. Va anunt în că o dată că nu facem niciun pas lateral sau în spate și vă multumesc ca ați rămas cu toții în spatele acestei demers care înseamnă îndreptarea sistemului de deșeuri si alungarea mafiei de aici, din această parte a României. Nu e ușor, vedeți cu cine lucrăm, vedeti atacuri și din partea presei, însă va transmit și celor care plătesc aceste siteuri de presă care ne toacă în fiecare zi ca nu vom ceda. Nu facem niciun pas in spate, pentru că avem dreptate și e dreptul nostru  și mai ales obligația noastră să facem asta”, și-a început Simonis tirada, deja obosită și repetitivă.

Simonis a sugerat chiar că retim și Polaris s-au înțeles. Până să înceapă scandalul cu Polaris, Retim era acuzată, la fel, că este o ”mafie”. 50% din acționariatul Retim este Consiliul Local Timișoara. Iar Simonis și Fritz se înțeleg excelent, adesea cu ”blaturi” în detrimentul timișorenilor, aspect foarte important de menționat. Deși avea dreptul să-și pună subprefect, PSD, condus de Simonis, nu a făcut nici acum mutarea, deși a cedat funcția de prefect către USR. ”Nu vor să plătească taxa de transport (n.r pe care CJT nu o comunică transparent cât e!). Trebuie noi să plătim să ducem gunoiul în alt județ! E de noaptea minții!”, a continuat Simonis, care a vorbit de datorii de 2 milioane de lei. El a lăudat Retim, adică alți ”mafioți”, că totuși plătesc. Și tot el îi face și acum mafioți: ”Am o vagă senzație că operatorii mafioți s-au înțeles între ei pentru a putea face tot felul de șicane”, spune tot Simonis.

Apoteoza ridicolului a fost atunci când Simonis a spus că nu controlează activitatea Eco Serv Timiș . Firma de gunoi care e exclusiv a CJT este condusă de Cătălin Sarghiu, care a condus Departamentul de Mediu din CJT până cu o zi înainte d eînființarea Eco Serv. în CJT, toți îl știu ca fost userist, om al lui Cristian Moș, fost vice CJT, actual șef al ADID Timiș, instituție care face mecl de când a izbucnit scandalul cu deșeurile, adicăe xact obiectul său de activitate! Președintele CJT recunoaște că dacă el era șef la Eco Serv, ar fi lăsat gunoiul în stradă: ”Dacă eu aș fi director la Eco Serv, n-aș mai prelua deșeuri de la Retim fără un contract. Cu toate că Retim a achitat facturile”, spune Simonis, în tirada sa de urlete.

În ședință a intervenit lingușitorul de serviciu al lui Simonis, liderul de grup AUR, Marcel Mihoc, o ”relicvă” politică a unei altei epoci despre care Simonis se tot laudă că a apus. Din nou, doar pentru a peria ”scamele” de pe sacoul lui Simonis. Ulterior, altă ”relicvă” din epoca Jurassic Park, pesedisutl lugojean ex-membru PCR Nicu Bădină, cel care a și înjurat un alt consilier într-o ședință și care era normal să fei dat afară de Simonis din partid, a insistat să se spună cine sunt consilierii care s-au abținut de la vot. A făcut-o apoi și Alin Popoviciu, care tace cu o satisfacție de tip ” față de poker” când Simonis își pierde, tot mai des, autocontrolul, dar când vprbește, pare că vrea să-și susșină șeful. Totul, desigur, într-o scenetă ridicolă și de prost-gust, dar mai multă ”creativitate” nu au consilierii lui Simonis, cam aceiași care l-au ”îngropat” și pe Nica!

Proiectul trecuse cu 26 de voturi, și șapte abțineri. Useristul Zoltan Nemeth, lider de grup, a intervenit și a spus că nu votează pentru că au primit doar contractul, nu și adresele între Polaris și Eco Serv. „În contract nu avem încărcate adresele dintre cele două părți. Ne-ați spus, dar vrem să vedem și motivarea Polaris. Se invocă adrese pe care noi nu am putut să le vedem”, a spsu Nemeth, civilizat, după jumătate de oră de urlat din partea lui Simonis.

Acum urmează preluarea stațiilor de către Eco Serv și, probabil, un proces cu Polaris. În mod straniu, cel puțin deocamdată, Simonis nu acuză firma Supercom, una cu pedigree pesedist, de nimic. firma egstionează extrem de discutabil Stația de sortare Timișoara de lângă Colterm.