Și anul acesta, în Timișoara s-a desfășurat un proiect pentru sănătatea mintală a tinerilor

Și în 2025, peste 400 de tineri au fost implicați într-un proiect centrat în jurul conceputului de sănătate mintală. Better 2 al Asociației Logs a fost continuarea proiectului din 2024.

”Better 2 – Tineri pentru sănătate mintală” a însemnat ateliere de self-care, sesiuni de terapie prin artă, excursii în natură și programe de voluntariat. Cele 12 ateliere de grijă de sine au fost susținute de specialiști locali: Simona Loga, psihoterapeut și trainer expert în art-terapie, și Laura Cheverișan, psiholog clinician autonom și psihoterapeut în supervizare. s-au făcut și șase ateleire de terapie prin artă la care au participat 64 de tineri din medii diferite, coordonați de terapeuți și mediatori interculturali ai Asociației Logs, în spații deschise comunității precum FITT, Casa LOGS, Stația de Cafea VOX și Kenosis. „Sănătatea mintală a tinerilor este una dintre cele mai mari provocări ale prezentului. Prin proiectul BETTER 2 am vrut să arătăm că sprijinul nu înseamnă doar terapie în cabinet, ci și creativitate, conexiune și apartenență. Ne-am dorit ca toți tinerii, inclusiv cei care vin din medii vulnerabile, să aibă acces la resurse și activități care îi ajută să se simtă mai bine, zi de zi”, a declarat Flavius Ilioni, președintele Asociației LOGS.

Programul de voluntariat a implicat participarea la opt sesiuni de mentorat ceea ce a îmsenat și că tinerii au participat la  60 de ore de voluntariat în organizații și instituții din Timișoara, precum Asociația LOGS, Fundația de Abilitare “Speranța” și Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. Proiectul a însemnat și o tabără la Lăpușnic, pentru 15 copii cu nevoi speciale. Pentru promovarea s-au distribuit 1.000 de pliante informative și 50 de postere cu „10 sfaturi pentru o sănătate mintală de fier”, în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș și s-au realizat trei clipuri. ”Pentru acești tineri, voluntariatul a fost mai mult decât o formă de implicare socială – a fost o modalitate de a-și regăsi echilibrul și de a descoperi sensul personal. Prin mentorat și activități practice, au învățat nu doar cum să sprijine comunitatea, ci și cum să aibă grijă de propria lor sănătate mintală”, a declarat Daiana Iurescu, manager de proiect la Asociația LOGS.