Un medic primar de Anestezie și Terapie Intensivă din Timișoara lansează un avertisment dur cu privire la viitorul sistemului medical românesc. Corina Georgescu, medic ATI într-una dintre cele mai mari secții de Terapie Intensivă din vestul țării, susține că reducerea veniturilor personalului medical riscă să accelereze plecarea specialiștilor în străinătate.
Într-o postare publicată pe Facebook, medicul descrie condițiile în care lucrează ea și colegii săi și spune că deficitul de personal îi obligă să facă față unui volum de muncă uriaș.
„Sunt medic primar ATI în cea mai mare unitate de Terapie Intensivă din vestul țării. Eu și colegii mei muncim într-un mediu performant în care volumul de lucru este de 4-5 ori mai mare decât ceea ce este stipulat în contractul de muncă. Asta se întâmplă deoarece personalul este absolut insuficient”, a scris Corina Georgescu.
Medicul spune că mulți dintre specialiștii ATI au pregătirea necesară pentru a lucra în străinătate și se întreabă ce i-ar mai putea determina să rămână în România.
„Suntem bine pregătiți, mulți am lucrat afară și am decis să ne întoarcem. (…) Asta mă face un candidat foarte bun pentru afară. Mulți dintre colegii mei sunt în aceeași postură. Cum motivezi genul acesta de oameni să rămână aici?”, afirmă aceasta.
Corina Georgescu consideră că reducerea veniturilor reprezintă „cea mai mare batjocură adusă personalului medical” și avertizează că efectele se vor vedea rapid în secțiile de Terapie Intensivă.
„Să pierzi jumătate din venit după toată munca depusă, nopțile pierdute, copiii lăsați acasă, e batjocura supremă. ROMÂNIA VA RĂMÂNE FĂRĂ ATI”, susține medicul.
Aceasta atrage atenția și asupra faptului că tot mai mulți medici rezidenți renunță la specializarea ATI după doar câteva luni, din cauza presiunii și a responsabilității uriașe.
„Mai mult de jumătate din cei pe care îi știu discută plecarea din țară. Baftă, România, la sănătate! De baftă vei avea nevoie fără ATI competent, nu de știință”, își încheie mesajul medicul timișorean.



