Secretarul general Primăriei Comunei Chevereșu Mare, Marius Dumitru Sâman, e acuzat de procurori că lua bani pentru a elibera documente false. Conform unui comunicat dat de parchet, lua sume de câteva sute de lei pentru a urgenta solicitările cetățenilor.
Aparent, toate faptele documentate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș sunt recente și se referă la acte de stare civilă. ”În fapt, s-a reținut că în perioada 18.08.2025 – 11.09.2025 S.M.D., în calitate de funcționar public (secretar), a primit în repetate rânduri (6 acte materiale) diferite sume de bani, între 100 de lei și 500 de lei, pentru eliberarea de urgență a unor documente de stare civilă (certificate de naștere, certificate de căsătorie, certificate de deces), acte care intră în îndatoririle sale de serviciu”, informează procurorii.
Miercuri, polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au descins acasă la Sâman, care are 53 de ani, dar și la primăriei, într-un total de trei locații. Secretarul a fost reținut 24 de ore, acuzat de luare de mită în formă continuată. Ieri, tribunalul l-a plasat sub control judiciar 60 de zile. comuna e condusă de primarul PSD Marcel Muia.
foto: Arhivă



