La peste doi ani de când s-au livrat primele autobuze electrice Karsan, Timișoara are în sfârșit în lucru o stație mare de încărcare, la depoul STPT din Dâmbovița. Ea ar urma să fie gata toamna aceasta.
Aclo vor fi 44 de stații de încărcare lentă și patru de încărcare rapidă, pe lângă cele deja existente în multe stații din oraș. Fundația și piloții pentru structura metalică sunt gata. E gata și rețeaua de apă pluvială. Când se va termina platforma, urmează copertinele, instalarea panourile fotovoltatice și închdiere lucrărilor la instalația electrică. De asemenea, vor fi amenajate drumurile din incintă, plus un post trafo. Lucrările ar urma să fie gata toamna aceasta.
Acum stadiul e la 70%. „Investim nu doar în mijloace de transport noi, ci și în ceea ce le face funcționale zi de zi. Avem o flotă electrică în continuă extindere, astfel că asigurăm și infrastructura suport pentru ca autobuzele să fie încărcate rapid și constant. Pas cu pas, punem la punct un sistem care să fie predictibil, nepoluant și mai confortabil pentru timișoreni prin achiziții de mijloace de transport moderne, noi linii de tramvai sau amenajarea de benzi de preselecție”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.
Stația se face cu bani de la bugetul local și costă 28 de milioane de lei, cu tot cu TVA. Se lucrează, tot la depoul STPT, și la la hala de mentenanță penru tramvaie.



