Se inaugurează, cu 11 luni întârziere, în sfârșit, Cinema Johnny din Freidorf

La finalul lunii noiembrie se deschide, în sfârșit, Cinema Johnny, cinematograful reabilitat din Freidorf. Un proiect inițial pe lista pentru anul 2021 al capitalei culturale, despre care Fritz promitea toamna trecută că s-ar fi deschis în decembrie 2024.

Reamintim, după ce Timișoara a obținut titlul de capitală culturală europeană pentru anul 2021, administrația Robu a cerut de la RADEF spațiul fostelor cinematografe din perioada comunistă, care erau, majoritatea, în paragină sau chiar închiriată pentru afaceri cu altă destinație, inclusiv clinici medicale. au fost obținute o parte și, din zece, după ce pandemia a amânat exercițiul capitalei culturale din 2021 în 2023, abia în 2022 s-a inaugurat primul, Cinema Victoria din Bălcescu. În 2023 octombrie a venit rândul Cinema Timiș, în 2024 noiembrie, al Cinema Studio, iar Fritz promitea să cinematograful din Freidorf.

Cinema Johnny a primit prenumele celebrului actor Johnny Wiessmuller, dar proiectul s-a modificat. Administrația Robu dorea acolo un centru cultural și social, cu valențe similare celui din Kuncz, și bonus, partea de cinematograf. Administrația Fritz a decis să fie doar centru cultural și astfel, s-a pierdut finanțarea obținută pentru alt tip de proiect. Probabil s-ar fi pierdut însă oricum, pentru că, termenul de execuție s-ar fi depășit. De anul trecut, s-a făcut recepția, intabularea, dar, ceea ce a generat întârzierea deschiderii a fost că Centrul de Proiecte nu avea destui angajați pentru încă un cinematograf.

Angajări făcute toamna aceasta. Așa că acum se poate deschide, și weekendul inaugural va fi 21-23 noeimbrie. Sala principală are 80 de locuri, gradene și scaune mobile. Clădirea este una ridicată în anii 1950. „Mă bucur că din această toamnă vom avea program constant și la Cinema Johnny. Este al patrulea cinematograf reabilitat și sunt încrezător că echipa care coordonează rețeaua cinematografelor Timișoarei va reuși să transforme și acest spațiu într-un loc viu pentru locuitorii de toate vârstele din Freidorf, cu evenimente culturale și educaționale, și în același timp într-un loc unde comunitatea creativă din oraș, mai ales trupele de teatru independent, să poată experimenta și contribui la program” a spus Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Sala mare se pretează pentru filme, dar și teatru, alte categorii de spectacole, ateliere, evenimente socio-culturale, dar și sală de repetiții. La etaj se pregătește o expoziție dedicată celui ce l-a întruchipat pe Tarzan. „Cinema Johnny a trecut la finalul lunii septembrie în administrarea Centrului de Proiecte, așa că ne-am pregătit rapid de noua provocare și menținem ritmul: un cinema redeschis în fiecare an, din 2022 încoace. Va fi o experiență ușor diferită, căci dorim ca Johnny să fie un veritabil centru cultural de cartier, cu un program divers și colaborativ, mai mult decât (încă) un cinema. Abia așteptăm să îi cunoaștem pe spectatorii din Freidorf!” declară Ioana Dragomirescu, coordonatoarea cinematografelor.

Johnny Weissmuller, s-a născut la 2 iunie 1904 în Freidorf (Satul liber), pe atunci o așezare rurală neîncorporată în oraș. Numele său de botez a fost Petar Johann, un prenume de șvab autentic, filmul lui Petrus și Elisabeth. Păriniții săi au migrat cu el, bebeluș de 7 luni, în SUA. Acolo i s-a mai născut un frate și, pentru a fi selecționat în lotul olimpic al SUA, Johnny și-a falsificat certificatul de naștere pentru a fi selecționat și a povestit ani de-a rândul că s-a născut în Windber, Pennsylvania. La finalul vieții, a recunoscut însă falsul. A fost un reputat înotător, a jucat și polo și a devenit actor. Cel mai cleebru rol a fost ”Tarzan”.

Vineri, 21 noiembrie se deschid porțile cinematografului de pe strada Nicolae Andreescu nr. 97. La 17,30 se poate intra, iar de la 19 se proiectează filmul din 1932, ”Tarzan Omul-maimuță”. A doua zi, de la 14, se proiectează animația Disney, dublată în română. De la 17, se face un mini0tur al cartierului, de la Piața Petofi Sandor la cinema, cu ghidul Cristian Vancea. La 17,30 se joacă spectacolul ”Bă, auzi?” al Teatrului Basca.

Duminică, 23 noiembrie, de la 15 se face spectacolul cu clovni ”Rogier și Rossa întâlnesc copiii familiei Firescu”. Școala de circ va fi prezentă și între orele 16-18 cu ateliere de acrobație și jognlerie cu intrare liberă. Seara de la 19 se proiectează documentarul ”The one, the only, the real Tarzan”, a lui Florin Iepan, urmat de o discuție cu regizorul.

Biletele se vând deja pe siteul cinematografelor primăriei. Evenimentul dedicat este ”Johnny revine”.