SCM Poli Timișoara a avut nevoie de o repriză de prelungiri să bată Ploieștiul, la revenirea lui Dragan Petricevic

SCM Poli Timișoara s-a impus la scorul de 107-100 cu CSM BBA Petrolul Ploiești, după o repriză de overtime, în runda a doua din retur. De fiecare dată când timișorenii se desprindeau, ploieștenii reușeau să revină, însă alb-violeții au obținut până la urma a șaptea victorie consecutivă acasă.

A fost un meci la care Dragan Petricevic, externat după o afecțiune respiratorie, a fost lângă echipă, dar indicațiile le-au dat mai mult secunzii, în special Milos Pesic. Timișorenii au controlat bine jocul la început și s-au desprins relativ repede, mai pe un fond al unei imprecizii a ploieștenilor. Primul parțial s-a terminat cu 29-18. Adversarul și-a reglat din probleme de joc și după 13 minute de joc, Jones a redus diferența la 31-28. Timișoara a revnit rapid și în minutul 16, avea deja 41-30, diferență de patru posesii. A fost un carusel, ca întreg meciul, pentru că în penultimul minut al reprizei, oaspeții să revină la diferență de două puncte. S-a intrat cu 51-49 la vestiare.

A doua repriză a început strâns, după care Timișoara a reușit să controleze mai bine jocul și să-și refacă o diferență confortabilă. Din nou, doar pentru câteva minute. Ploieștiul a reușit din nou să nu mai rateze și la final de sfert trei, trița lui Jones i-a dus în avantaj la 74-76, spre explozia de bucurie a jucătorilor. Timișorenii au avut de gesitonat un fault la bancă, dar și faptul că Mirkovic și Lazar care acumulaseră devreme patru faulturi. din minutul 36, Lazar a fost descalificat, pentru a cincea greșeală. Ploieștenii au anihilat diferența de câteva posesii a Timișoarei din nou. La 94-94, oaspeții puteau închide meciul, dar bănățenii și-au gestionat mai bine faulturile, iar Cooper a ratat când mai erau 12 secunde.

Timișoara și-a asigurat un avantaj în repriza de prelungire. La Ploiești, Dinu a fost descalificat pentru al cincilea fautl și la fel și Brkic. Timișoara a controlat finalul și a câștigat. Adversarul a stat mai bine la recuperări, cu 44 față de 35, dar și la aruncările libere, cu 85% față de 76%. Timișoara a avut însă 11 deposedări față de 3 ale prahovenilor, 64% față de 54% la aruncările de 2 puncte și 36% față de 30% la trițe. thomas a fost cel mai bun marcator al timișoarei, cu 23 de puncte, urmat de Blav Voinescu, cu 20, Vujosevic, cu 14, Nesbitt, cu 13, Schipor, cu 11, Mirkovic și Borovnjak cu 9 fiecare, Dragoste, cu 4 puncte, Bjelic și Lazar, cu 2 puncte fiecare. Brkic a dat cele mai multe puncte ale ploieștenilor, 19.

Dragan Petricevic a stat pe bancă, dar mai mult ca un manager, și i-a lăsat pe secunzii Pesic și Markovic să dea indicațiile. El a revenit la echipă de vineri. ”Felicit cei doi antrenori secunzi pentru cum au condus echipa în perioada în care eu n-am fost prezent. Chiar dacă noi zilnic am comunicat și, practic, echipa oarecum, în ultima perioadă, e pusă pe șine. Nu veneam după trei-patru înfrângeri acasă ca să fie nevoie de un șoc. Jucătorii și secunzii au caracter. Este victoria lor, îi felicit. Nu vreau să uit, pentru că am stat altfel pe bancă și e mai ușor să observ, și publicului. Vreau să mulțumesc publicului care vine într-un număr tot mai mare și asta e foarte important pentru noi. Nu m-am așteptat nicio secundă. Poate s-a instalat așa o concepție că echipa Ploieștiului este mai jos în clasament decât noi. Dar sunt diferențe foarte mici în campionat, de o victorie. Sezonul este unul formidabil. Fiecare săptămână e o nouă încercare. Eu am condus echipa mai multe Teoretic. Afectiv, fizic, eu nu sunt pregătit deloc. Foarte greu pot să sp un ce a cntărit în prelungiri. Meciul putea să fie decis și pe partea cealaltă. Poate un pci de experiență, un pic de claritate. Nu vreau să fiu lipsit de claritate și să iau din meritele echipei din Ploiești, care a jucat bine astăzi. Dar uitându-mă la rece, am avut câteva aruncări de 3 puncte cu care puteam închide meciul”, a declarat Petricevic.

Mhia Popa a precizat că echipa sa, care poate intra în cărți pentru lupta la play-off, a simțit și ea presiune la acest meci, chiar dacă stilul de joc apre mai dezinvolt. ”Probabil efortul jucătorilor și-a spus cuvântul. Am pierdut multe recuperări defensive în prelungiri și inclusiv în sfertul patru, care ne-au costat foarte mult. Și, probabil, unele decizii în atac care n-au fost ce ne așteptam. Dar eu zic că suntem pe un drum ascendent și vom crește dacă vom avea aceeași adversitate. Noi avem presiune la fiecare meci pentru ce-mi dorescu eu. Din punctul meu de vedere, eu îmi doresc să câștig orice fel de meci, indiferent ce. Noi așa ne propunem să jucăm. Încercăm să ajustăm unele lucruri, pentru a juca un baschet cât mai rapid și eficient. Din păcate, astăzi nu am fost foarte eficienți în unele momente importante, dar îmi doresc să creștem ca experiență și în momentele decisive, să le putem controla”, a punctat antrenorul principal.

SCM Timișoara va juca din nou vineri, de la ora 17, în deplasare la CSM Târgu Mureș.