În acest weekend, SCM Poli Timișoara a disputat singurul amical din perioada de pregătire. S-a impus la scorul de 40-27, sâmbătă la amiază, la Sala ”Constantin Jude”.
După reunire, secundul Andrei Păiuș declara că s-ar fi dorit un amical cu Oradea și un turneu la Sabac, dar că nu s-au încumetat să mai plece în Serbia din cauza ninsorilor de la început de ianuarie. Însă singurul amical a fost, până la urmă, cel cu Universitatea Cluj. La pauză, timișorenii au condus cu 15-7. Cele mai multe goluri pentru Poli le-a dat Szasz, 9 goluri, urmat de Manojlovic, cu 7 cu goluri, Kraljevic, cu 5 goluri, Sadoveac și Kozakevych, cu 3 goluri, Nikolic, Fenici și Vujacic, cu 2 goluri, Trif, Nantes și Denysov, 1 gol fiecare.
George Buricea recunoaște că ar mai fi fost nevoie. „Nu ne-a interesat scorul, am vrut doar să alergăm, să jucăm rapid la fiecare fază. Nici nu știu câte poziționale am avut… Foarte puține, am marcat mult pe faza a doua. M-a interesat efortul și să ne legăm ca echipă, că totuși e prima partidă după o lună și jumătate. Ne-ar mai fi trebuit un amical, dar nu avem cu cine. Două partide de verificare ar fi fost altceva, căci noi intrăm în pâine tare de tot”, a punctat Buricea.
SCM Poli Timișoara va juca sâmbătă de la 17,30 acasă cu Potaissa Turda.



