Un videoclip în care un muncitor taie copacii aflați în apropierea unei linii de tramvai de pe Calea Bogdăneștilor, a aprins rețelele de socializare și a transformat secțiunea de comentarii într-un adevărat spectacol.
Dincolo de imaginile care au stârnit reacții, mulți internauți au readus în discuție o controversă mai veche: amplasarea arborilor foarte aproape de infrastructura de tramvai. Potrivit acestora, problema nu este tăierea copacilor, cât decizia inițială de a-i planta într-un loc unde, odată ajunși la maturitate, evident că afectau circulația.
Unul dintre cele mai apreciate comentarii rezumă:
„De proști. Au modificat proiectul și au mutat copacii lângă linie. Copacii care puteau face umbră pietonilor, acum zgârie tramvaiele și autovehiculele. Prin modificarea proiectului au îngustat partea carosabilă și au redus suprafața spațiului verde. Bravo DoNimic Frig.”
Alți utilizatori au susținut că problema era previzibilă încă din momentul plantării:
„De când i-au plantat au fost discuții că sunt prea aproape de linia de tramvai. Au așteptat să treacă ceva timp și acum alți bani să-i scoată. Ori sunt proști, ori o fac pentru ceva comisioane.”
Nu au lipsit nici vocile care au încercat să mute responsabilitatea în altă direcție. Un internaut consideră că vina nu aparține administrației, ci persoanei surprinse în imagini, care s-a găsit singur de capul lui, ziua în amiaza mare, să-și plimbe drujba prin oraș.
„Nu primăria a făcut crima. Idiotul ce a tăiat copacii. În filmare se vede clar că se uită să nu îl vadă nimeni.”
De cealaltă parte, mai mulți comentatori susțin că arborii nu au fost tăiați din cauza amplasării lor, ci după ce ar fi fost afectați de furtunile recente.
„Au picat la furtună și evident că după au fost tăiați!”, afirmă unul dintre aceștia.
Un alt utilizator dezvoltă aceeași idee:
„Copacii tăiați au fost doborîți de vînt când a plouat, căzând și pe carosabil. Noroc că nu au fost mari și atunci nu trebuia degajat acel loc? Tot căutați nod în papură.”
Totuși, cei care susțin această variantă contestă imaginile. Acestea nu par să confirme că arborii ar fi fost doborâți de vânt înainte de intervenția drujbiștilor.
Dincolo de schimbul de replici, rămâne întrebarea care apare constant în comentarii: dacă arborii au fost plantați prea aproape de liniile de tramvai, cine răspunde pentru proiectarea și avizarea unei asemenea soluții?
În fond, mulți dintre cei care au comentat nu contestă necesitatea întreținerii spațiilor verzi, ci modul în care sunt cheltuiți banii publici atunci când o investiție pare să se întoarcă, după doar câțiva ani, exact în punctul din care a plecat.
Până la un răspuns oficial, adevăratul spectacol continuă în secțiunea de comentarii, unde ironia, sarcasmul și teoriile de tot felul se întrec în reacții, demonstrând încă o dată că, pe rețelele de socializare, uneori comentariile ajung să fie aproape la fel de urmărite ca postarea care le-a generat.





