Scandal de Revelion la Timișoara! Petrecere ANULATĂ cu Andreea Voica și Petrică Miulescu Irimică. 500 de oameni, lăsați fără distracție și cu banii blocați

Revelion cu cântec bănățean, transformat într-un scandal de proporții! Petrecerea la care urmau să cânte Andreea Voica și Petrică Miulescu Irimică a fost anulată în ultimul moment, spre furia și dezamăgirea a peste 500 de persoane care au plătit câte 599 de lei pentru o noapte de neuitat. Evenimentul trebuia să aibă loc la sala Abel Events, de pe Calea Lugojului din Timișoara.

Anunțul-bombă a fost făcut chiar de reprezentanții locației, iar de aici a început un adevărat război al declarațiilor între organizator și sală.

Acuzații grele: „Sala goală, banii neplătiți”

Administratorii Abel Events susțin că evenimentul a fost anulat din vina organizatorului, care nu și-ar fi respectat obligațiile contractuale.

„Ne pare rău pentru situația creată. Nu avem nicio vină. Conform contractului, organizatorul, domnul Marius Cojocaru, trebuia să achite contravaloarea meniurilor cu șapte zile înainte de eveniment, lucru care nu s-a întâmplat. În aceste condiții, am rămas cu sala goală și cu toate cheltuielile aferente”, au transmis reprezentanții Abel Events.

Mai mult, aceștia susțin că organizatorul ar fi cerut „răgaz”, invocând lipsa banilor, deși biletele erau puse în vânzare încă din octombrie, iar încasările s-ar fi ridicat la aproximativ 300.000 de lei.

Organizatorul ripostează: „Lipsă de profesionalism!”

De cealaltă parte, organizatorul Marius Cojocaru, cunoscut ca „Hore Bănățene” sau „Marius Events”, respinge acuzațiile și dă vina pe conducerea locației. Într-un mesaj public, acesta anunță oficial anularea și promite returnarea integrală a banilor.

„Îmi cer scuze în mod oficial și cu regret profund pentru situația creată și vă aduc la cunoștință că evenimentul de Revelion 2026, programat să aibă loc la locația Abel din Timișoara, cu participarea interpreților Andreea Voica și Petrică Miulescu Irimică, se anulează.

Decizia a fost luată ca urmare a lipsei de profesionalism din partea conducerii localului, fapt ce nu permite desfășurarea evenimentului la standardele asumate. Toți participanții își vor recupera integral sumele achitate, rambursarea urmând să se facă în cel mai scurt timp.

Precizez că artiștii au fost achitați integral și pot demonstra acest lucru”, a transmis Cojocaru.

Mutare ratată și refuzuri pe bandă rulantă

Surse apropiate organizării spun că s-a încercat mutarea petrecerii în alte locații din Timișoara, însă fără succes. Majoritatea sălilor erau deja ocupate, iar alți patroni ar fi refuzat colaborarea, invocând datorii mai vechi.

La un moment dat, s-a vehiculat varianta mutării petrecerii într-un cămin cultural din Liebling, însă artiștii au refuzat categoric.

Andreea Voica, în lacrimi: „Nu mi s-a întâmplat așa ceva!”

Vizibil afectată, Andreea Voica a intervenit public, într-un live pe Facebook, alături de Petrică Miulescu Irimică, transmis în fața a peste 5.000 de urmăritori.

„Nu mi s-a întâmplat așa ceva în viața mea. Simt o frustrare enormă, îmi vine să plâng. Știu că unii dintre dumneavoastră ați venit din Cluj, Sibiu, Germania, v-ați rezervat camere la hotel, iar acum petrecerea de Revelion s-a anulat.

Noi am mai colaborat cu Marius Events și am fost mereu plătiți. Nu știm ce s-a întâmplat acum. După ce s-a aflat de anularea petrecerii de la Abel, am refuzat alte oferte de Revelion. Rămânem la Timișoara și ne dorim să vă cântăm, oriunde. Varianta cu căminul cultural din Liebling am refuzat-o, pentru că ne descalifică artistic. Sperăm ca până mâine seară să se găsească o soluție”, a declarat artista.

Un Revelion care trebuia să fie de poveste s-a transformat într-un scandal cu acuzații, nervi și sute de oameni care așteaptă acum banii înapoi… sau măcar o explicație clară.