Ultima duminică din septembrie aduce o nouă ediție a evenimentului Picnic în pustă la Otelec. Evenimentul va fi un festin culinar, dar și interactiv.
Evenimentul are loc la Otelec, între orele 11-21. Vor fi ateliere pentru copii, dar și muzică, deoarece sunt invitați din Serbia și Ungaria. Se organizează un atelier de sculptat linguri de lemn cu Cezar și Manuela Blînda de la LUN
Design din Iohanisfeld. De asemenea, se va putea vizita Muzeul Satului din Otelec cu ghidul Geza Molnar. În plus, livada de la Casa vânătorilor va fi deschisă publicului. Seara, Teatrul Basca va susține un spectacol de etatru și se va încinge și un foc de tabără.
Meniul vă va lăsa gura apă cu siguranță: ceaune cu gulaș, sarmale în foi de viță de vie, sarmale secuiești, supă de porumbei cu tăiței de casă, pită de Foeni cu untură, boia și ceapă, plăcintele cu mere, prăjiturile Rigó Jancsi, laptele covăsât și kürtös kalács-u. Va exista și un mic târg al producătorilor locali cu miere, brânză, lapte, fructe și legume din recoltele sătenilor.
Dacă nu doriți să mergeți la Otelec cu mașina sau bicicleta, pentru a ajunge la Casa vânătorilor (strada Principală, nr. 221), puteți opta pentru cursa STPT de vaporașe. Se pleacă la 8,30 de la Catedrala Mitropolitană, iar returul va fi la 17. Trebuie să știți că returule posibil doar cu biletul de îmbarcare din timișoara, unul care costă 60 de lei. Se poate rezerva locul pe vaporaș la numărul 0740318101.
Evenomentul e organizat de CJT, Visit Timiș și Primăria Comunei Otelec în colaborare cu Asociația My Banat. Iată programul:
11,00 – 19,30 – Picnic în livada cu meri de la Casa vânătorilor, Otelec (str. Principală nr.221)
12,00 – 15,00 – Atelier de sculptat linguri de lemn cu artiștii Manuela și Cezar Blînda
13,00 – 17,00 – Vizite ghidate la Muzeul Satului cu artistul Geza Molnar
13,00 – 15,00 – Atelier de teatru și jocuri amuzante cu Teatru Basca (activitate dedicată adolescenților)
11,00 – 19,00 – Otelec pe Ruta EuroVelo 13, Traseul Cortinei de Fier
11,00 – 19,00 – Târg de produse locale
19,00 – Foc de tabără
19,30 – Teatru în livadă. Teatru Basca – piesa (DEZ)rădăcinare.



