Consiliul Județean Timiș invită publicul la o nouă serie de evenimente culturale organizate prin instituțiile aflate în subordine. În această săptămână, timișorenii și turiștii pot participa la vernisaje, proiecții de film și pot vizita expoziții permanente și temporare.
Unul dintre cele mai așteptate momente este vernisajul expoziției de pictură și ceramică „Amintiri din viitor”, găzduită de Centrul Multifuncțional Bastion. Semnată de artistele Lucia Kolla Stoica și Hella Crasnanic, expoziția propune „o reflecție asupra relației dintre trecut, prezent și viitor prin intermediul picturii și ceramicii contemporane”, transmit reprezentanții Consiliului Județean Timiș.
Tot la Bastion, vineri, 24 iulie, de la ora 19:00, va avea loc proiecția documentarului „Vis.Viață”, în regia Ruxandrei Gubernat, urmată de un dialog cu publicul. Evenimentul este dedicat adolescenților, părinților, profesorilor, psihologilor și tuturor celor interesați să înțeleagă mai bine provocările și perspectivele Generației Z. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, pe bază de înscriere.
Pe lângă aceste evenimente, publicul poate vizita expozițiile organizate de instituțiile de cultură aflate în administrarea CJ Timiș, printre care Muzeul Național al Banatului, Muzeul Național de Artă Timișoara, Muzeul Satului Bănățean, Biblioteca Județeană „Sorin Titel”, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș și Teatrul pentru Copii și Tineret.



