Primăria Timișoara pregătește un proiect de modernizare a sălii de sport de la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto, o clădire construită în anul 1977 și care necesită intervenții ample pentru a răspunde standardelor actuale.
Potrivit administrației locale, investiția urmărește îmbunătățirea condițiilor în care elevii își desfășoară activitățile sportive și va include lucrări complexe de reabilitare și eficientizare energetică.
„Sala, construită în 1977, are nevoie de intervenții ample pentru ca elevii liceului să beneficieze de condiții mai bune la orele de sport”, au transmis reprezentanții Primăriei Timișoara.
Proiectul prevede refacerea acoperișului, termoizolarea și consolidarea clădirii, modernizarea vestiarelor și a grupurilor sanitare, precum și înlocuirea instalațiilor vechi. Totodată, pentru reducerea costurilor de funcționare și creșterea eficienței energetice, pe clădire vor fi instalate panouri fotovoltaice.
Pentru realizarea investiției, municipalitatea intenționează să obțină finanțare prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) Freidorf, urmând ca după aprobarea finanțării să fie lansată procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor. „Vom depune proiectul pentru finanțare prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) Freidorf, pentru ca apoi să demarăm achiziția pentru lucrări”, au precizat reprezentanții administrației locale.
Autoritățile subliniază că investiția face parte din strategia de modernizare a infrastructurii educaționale și sportive din oraș și are ca obiectiv asigurarea unor condiții moderne pentru toți elevii.
„Ne dorim ca fiecare elev să aibă acces la infrastructură sportivă modernă, indiferent de școala la care învață”, a transmis Primăria Timișoara.



