Locuitorii din Folea, comuna Voiteg, dar și cei din localitățile învecinate, sunt invitați în acest weekend la Ruga Satului Folea, eveniment organizat de administrația locală. Sărbătoarea se desfășoară în zilele de 15 și 16 august, iar programul artistic începe, în ambele seri, de la ora 19:00.
Prima seară, sâmbătă, va fi dedicată folclorului și muzicii bănățene. Pe scenă vor urca Ansamblul de Dansuri Voitegeana, Luci Dugă Cărășanu și Lavinia Jelnean, alături de Formația Lavinia Jelnean. Duminică, 16 august, atmosfera de sărbătoare va continua cu David Crișan, Sara Bocșan și Formația Expert Music.
Ruga este un moment important pentru comunitate, oferind localnicilor și invitaților două seri de muzică, dans și voie bună, dar și ocazia de a păstra și promova tradițiile locale. ”Vă invităm să luați parte la două seri de muzică, dans și tradiție, alături de artiști îndrăgiți și Ansamblul de Dansuri Voitegeana. Vă așteptăm să sărbătorim împreună”, au transmis autoritățile locale din Voiteg.



