Primăria Municipiului Timișoara a deschis astăzi ofertele pentru achiziția de autobuze noi, de mică dimensiune. Sunt trei ofetre, iar companiile deponente sunt din România, Turcia și Polonia.
Achiziția este una cu o componentă importantă de finanțare din PNRR. O ofertă a fost depusă de firma BMC Truck and Bus, companie românească cu sediul la Ciorogârla, care în 2024 a avut, în medie, 39 de angajați. Altă ofertă a venti de la turcii de la Karsan Otomotiv Sanayi Ve Ticaret, cei care au făcut și autobuzeel electrice galbene. A trei ofertă a venit de la o asociere a firmei românești Babaco Gmaes (633 de angajați în 2024) de la Veramo Spolka Akcjyna. „Îmbogățim flota de transport a Timișoarei și cu autobuze de mai mici dimensiuni, potrivite pentru rute sau intervale orare când sunt mai puțini călători. Ținta noastră este să oferim servicii de transport public cât mai atractive pentru ca toți cei care se deplasează în oraș să renunțe la mașină cât mai des”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Achiziția va fi de 30 de autobuze noi, tot electrice. Ele vor avea 10 metri lungime, 20 de locuri pe scaune și capaictate totală de 65 de persoane. Podeaua va fi joasă și cu suspensie pneumatică, care să permită accesul vârstnicilor, cărucioarelor și fotoliilor rulante. Autobuzele vor avea camere video la interior și exterior, climă și sistem de numărare a călătorilor. Odată cu achiziția autobuzelor și a serviciilor de mentenanță, se vor face stații de încărcare rapidă la capete de traseu și lentă la depoul din Dâmbovița. De asemenea, se cumpără elevatoare pentru reparațiile de la sediul STPT.
Valoarea estimată a contractului este de 86.245.704 lei (fără TVA).



