Restricții pe DN 7. Încep lucrările de consolidare în apropiere de Leșnic

Șoferii care circulă pe DN 7, în județul Hunedoara, trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic în următoarele luni. De săptămâna viitoare vor începe lucrări de consolidare a drumului în apropierea localității Leșnic, pe sectorul aflat în vecinătatea râului Mureș.

 

Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, intervenția este necesară pentru consolidarea corpului drumului, iar soluția tehnică presupune realizarea unor piloți forați.

 

„Soluția tehnică adoptată constă în consolidarea corpului drumului cu piloți forați. Totodată, vor fi refăcute structura rutieră și sistemul de colectare și evacuare a apelor pluviale”, a transmis DRDP Timișoara.

 

Lucrările vor avea impact și asupra traficului de pe DN 7. În funcție de etapa în care se va afla șantierul, mașinile vor circula alternativ pe sectorul afectat.

 

„Circulația se va desfășura alternativ, fiind dirijată de piloți de circulație sau prin semafor temporar”, precizează reprezentanții DRDP Timișoara.

 

Restricțiile ar putea fi menținute până la finalul acestui an, durata lor urmând să depindă de evoluția lucrărilor.

 

Antreprenorul care execută intervenția este Dacia Faber SRL.