Reacția Paulei Romocean la faptul că ANI a declarat-o incompatibilă. Cum se apară de acuzații

Agenția Națională de Integritate a comunicat că viceprimara USR Paula Romocean a fost găsită în incompatibilitate, deoarece a fost în consiliul de administrație al Spitalului Municipal și în biroul politic USR. Ea se apără cu argumentul că funcția de la partid nu era, realmente, o funcție de conducere.

ANI a comunicat despre trei politicieni același lucru azi, la prima ieșire pe teme similare din 2026. Ceilalți doi sunt liberali. Romocean a transmis rpesei prin biroul de comunicare din primărie un text în care se apară. Ea începe cu faptul că sesizarea s-a făcut cu un sistem automat al ANI și spune că ambele funcții erau neremunerate. ”Informațiile apărute azi în mass-media se referă la ceea ce ar fi semnalizat ca incompatibilitate sistemul automatizat de analiză a declarațiilor de avere și interese al Agenției și nu la o decizie definitivă. Aștept decizia Agenției Naționale de Integritate după realizarea întregii proceduri care presupune și analizarea punctului de vedere transmis de mine. Am fost membru simplu în biroul local al USR Timișoara și am fost desemnată de Consiliul Local Timișoara să fiu membru în consiliul de administrație la Spitalul Municipal Timișoara, între iunie 2021-mai 2023, cu o majoritate largă. Ambele poziții sunt neremunerate”, spune Romocean.

Siteul ANI preciza însă clar despre analiza prin sistemul electronic: ”Analiza extinsă a declarațiilor de avere și de interese, realizată prin intermediul sistemului de prelucrare big data, nu se limitează la un exercițiu descriptiv sau statistic. Dincolo de date, acest instrument permite identificarea automată a unor corelații și suprapuneri relevante din perspectiva respectării regimului juridic al incompatibilităților, conflictelor de interese și evaluarea averii, generând autosesizări care direcționează activitatea operațională a inspectorilor către situații ce necesită verificări aprofundate”, se arată pe siteul ANI.

Romocean susține că doar calitate de membru în biroul politic nu este o funcție de conducere. ”Legea sănătății din 2006 prevede că nu poți avea în același timp o funcție de conducere politică și o funcție într-un CA de spital. Or, poziția de membru simplu în Biroul Local USR Timișoara nu este o funcție de conducere, în sens juridic, nu are atribuții externe, nu gestionează bugete și nu a influențat în niciun fel activitatea Consiliului de Administrație unde am acționat cu bună-credință, transparent și în interes public”, spune viceprimara.

Siteul ANI cita și articolul de lege despre sancțiuni. ”Persoana (…) față de care s-a constatat (…) starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, este citatul legislativ.

Romocean spune că ANI vrea să o îndepărteze abuziv din funcția de viceprimar. ”Sancțiunea prevăzută de legea sănătății din 2006 este strict încetarea mandatului din CA, iar mandatul meu din CA a încetat în mai 2023. ANI pare că dorește să-mi interzică să-mi exercit meseria timp de 3 ani, o interpretare complet disproporționată și absurdă a legii. A deține simultan două funcții simbolice, neplătite și fără putere decizională nu poate constitui un act de corupție sau o incompatibilitate reală, iar dacă ANI interpretează legea în mod abuziv, ea ar trebui clarificată. Activitatea mea rămâne concentrată pe munca de viceprimar și pe proiectele pentru timișoreni”, mai spune Romocean.

Rămâne de văzut cum vor evalua lucrurile și dacă vom avea parte de un nou proces tergiversat, ca în cazul primarului.