Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, reacționează după decizia Curții Constituționale care, potrivit lui Dominic Fritz, ar putea duce la încetarea mandatului său de primar în termen de 30 de zile, dacă noua lege privind integritatea va fi promulgată.
Dominic Fritz susține că este vorba despre aplicarea retroactivă a unei sancțiuni pentru fapte petrecute înainte de intrarea în vigoare a noii legi și a anunțat că va merge mai departe la CEDO.
În acest context, Ruben Lațcău lansează un atac fără menajamente la adresa PSD și vorbește despre continuarea luptei politice alături de Fritz.
„Schimbarea nu a venit și nici nu vine DE LA București”, își începe viceprimarul mesajul, făcând apoi trimitere la Revoluția din 1989 și la rolul Timișoarei în căderea regimului comunist.
„Acest stat construit pe ticăloșia partidului comunist și stăpânit încă de nepotul crescut în rele al partidului comunist, PSD, trebuie și va fi reformat. Focul care s-a aprins la Timișoara și a dat jos tirania încă arde, iar flacăra sa nu va putea fi stinsă niciodată”, afirmă Lațcău.
Viceprimarul acuză inclusiv o „justiție capturată” și susține că decizia care îl vizează pe Dominic Fritz nu va pune capăt luptei politice a USR.
„Pot să facă asasinate judiciare, să semene ură în milioane de români, să planteze vântul dușmăniei între noi, dar adevărul va învinge. Flacăra democrației nu poate fi stinsă”, a transmis Ruben Lațcău.
Reacția vine după ce Fritz a anunțat că, în interpretarea sa, dacă legea ANI va fi promulgată, mandatul său va înceta după 30 de zile. Primarul Timișoarei contestă constituționalitatea efectelor legii și afirmă că va sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Dominic Fritz a afirmat, după decizia CCR, că nu va lupta doar pentru păstrarea propriei funcții, ci pentru „votul liber dat de timișoreni”.



