Premierul desemnat, Adrian Veștea, garantează că în mandatul său nu vor exista majorări de taxe și impozite, dincolo de cele deja asumate prin programul de guvernare. Invitat la Antena 3 CNN, acesta a recunoscut existența unei stări de tensiune și teamă în rândul agenților economici din cauza lipsei de predictibilitate fiscală, promițând că reglarea acestor dezechilibre va fi o prioritate a viitorului cabinet.
„Cred că există o anumită tensiune şi o anumită frică în rândul agenţilor economici. Nu există o predictibilitate, iar cred că toate aceste lucruri ar trebui să le reglăm în perioada următoare şi să le dăm încredere tuturor. Fiindcă dacă se va schimba sistemul fiscal şi acest lucru în mandatul meu nu se va întâmpla, nu voi creşte taxe, voi păstra aceleaşi date care au fost stabilite în programul de guvernare trecut.(…)
Nu voi mai creşte alte taxe faţă de ceea ce este la ora actuală. Cred că ar trebui ca toate aceste date să fie calculate, să avem o evaluare pe fiecare indicator în parte, fiindcă nu cred că astăzi avem voie să facem tot felul de populisme, să spunem că vom reduce TVA-ul, că vom reduce impozitul pe profit, impozitul pe dividende şi vom face tot felul de lucruri care astăzi nu cred că sunt predictibile. Bugetul este construit şi cred că asta ar trebui să înţelegem cu toţii. România s-a împrumutat şi este o situaţie care a fost prezentată foarte bine de-a lungul timpului, fiindcă nu reuşim să avem posibilitatea de a funcţiona ca şi instituţie. Şi atunci, în fiecare lună există un deficit bugetar pe care trebuie să-l acoperi de undeva şi de fiecare dată în ultimii ani, de la pandemie încoace, tot acest deficit a fost luat din împrumuturi”, a declarat premierul desemnat.



