Proiect de energie geotermală în Timișoara, dezvoltat de OMV Petrom

OMV Petrom, cel mai mare producător de hidrocarburi din România, își continuă expansiunea în sectorul energiilor regenerabile, avansând cu proiectul de exploatare a energiei geotermale din zona orașului Timișoara.

Proiectul de încălzire geotermală este destinat să alimenteze sistemul centralizat de încălzire și apă caldă al municipiului Timișoara.

Proiectul a fost inițiat în 2024, când Consiliul Local Timișoara a încheiat un parteneriat cu OMV Petrom.

Recent, compania a înființat OMV Petrom Geothermal HDR Timișoara SRL, o firmă dedicată acestui demers, având ca principal obiect de activitate „producția de energie electrică din surse regenerabile”.

Sistemul Closed Loop Geothermal System (CLGS) funcționează prin forarea la adâncimi de până la 7.000 de metri, unde temperaturile ajung la 300°C. Conductele introduse în sol sunt realizate dintr-un material termoconductor special și permit captarea căldurii din rocile subterane, fără a utiliza fracturarea hidraulică. În martie 2026, reprezentanți ai autorităților române, inclusiv din Ministerul Energiei și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG), au vizitat proiectul Eavor de la Geretsried, Germania, primul din Europa care folosește această tehnologie inovatoare.