Problema mizeriei din Timișoara persistă: peste 800 de rampe ilegale de gunoi!

Una dintre marile probleme ale Timișoarei este cea referitoare la deșeurile abandonate pe domeniul public. Potrivit primăriei, anul acesta s0au depistat sute de rampe ilegale.

Mai precis, 841. În majoriatea cazurilor însă, aparent, cetățenii vinovați au fost identificați și s-au conformat să curețe locul pe cheltuială proprie, după ce au fost și amendați. Cantitatea de gunoi care trebuie gestionat din rampele ilegale e de peste 500 de tone. Pentru probleme legate de gunoi, Poliția Locală a dat în acest an peste 600 de amenzi, în cuantum total de 1.827.000 de lei. În 38 de cazuri a fost vorba de abandon direct de deșeuri, și sumele generate din amenzi ating 997.000 de lei. În 21 de situații, gunoiul nu a fost predat operatorilor autorizați, iar sumele din sancțiuni ajung la  415.000 de lei.

În 224 dintre situațiile în care s-au dat amenzi, au fost aruncat obiecte de uz casnic pe stradă, în parcuri sau pe terenuri virane, iar sancțiunile ajung la 217.000 de lei. În alte 329 de cazuri, au fost depozitate necorespunzător deșeurile de mici dimensiuni, adică hârtii, ambalaje, sticle sau resturi animaliere. Amenzile au ajuns la 72.000 de lei. Primăria spune că are în vedere ca Poliția Locală să instaleze 50 de camere de surpaveghere în zonele unde se aruncă frecvente deșeuri. În prezent, se elaboreazză studiul de fezabilitate.

Cea mai problematică zonă din oraș este zona Kuncz, unde se fac acțiuni de verificare, contorl și curățenie. Recent, s-au făcut acțiuni de ecologizare în Blașcovici, pe strada Taborului, dar și în Piața Traian, Lipovei sau Iosefin. Alte zone cu probleme sunt: Ciarda Roșie, Fabric, Steaua, Renașterii, Musicescu
precum și străzile Prof. Dr. Aurel Păunescu Podeanu, Salciei, Orșova, Petre Ispirescu, Academician Remus Răduleț, Albăstrelelor și Zefirului.

Municipalitatea încearcă să reducă fenomenul prin campanii de conștientizare, acțiuni de curățenie, controale și amenzi.